Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedrală! Dacă-i veche, o văd nouă (nouă cum o haină veche...ne-mbrăcată, nici o dată, de un om fără pereche)...! Dacă-i rece, o văd caldă (caldă cum o ploaie rece, vara, când nisipul fierbe, zburdă, zbiară şi petrece)...! Dacă-i fiară, o văd blândă (blândă cum numai o fiară când îi duci la moarte puii, dar pe ea o zvârli afară)...!...Dacă-i dacă, dacă-i unde...chiar şi dacă nu e dacă, o aştept la revedere în secunda mea săracă, dar adâncă până-n vârful marelui Nimic, din care l-am luat pe Tot (în glumă şi în şoaptă şi-n spinare)...şi îl port (prin ceastă clipă) drept povară şi osândă, să învăţ...şi niciodată să nu mai visez la pândă...! O aştept, sunt clar, sunt gata...am şi ort...şi jucărele...şi înalte două doruri: dorul meu ş-al mândrei mele!...(Publicitate: Cine vrea să se suie spre bază, aşa, înalt şi frumos, trebuie să încerce pe o piramidă cu vârful în jos!)...Sigur că da! Nu?
Numai aşa se vede şi numai aşa se aude din partea de nord a Moldovei de sud! Numai aşa se vede şi numai aşa se aude din unghiul drept, pe care-l desenează perpendiculara coborâtă de la Steauă până pe genunchiul piciorului Meu/Tău de Plai! Aici, pe toate drumurile şi pe toate cărările şi pe toate colnicele şi pe toate potecile şi pe toate uliţele cestui picior de plai, toate păsările ne/plecătoare cântă numai perpendicular pe „mirarea că sunt”, cum este şi cum rosteşte/descrie zeul Nichita Stănescu! Aici...(unde toate fântânile îmi/îţi bat la poartă să-ţi dea şi să-mi dea apă limpede cum numai lacrima de Mamă mai poate fi, şi să le dai şi să le dau dulceaţă amară cum numai dulcele cireşelor amare mai poate fi)...numai Aici, pasămite, se trece şi se petrece feeria, basmul, melopeea, cantilena, poezia şi catharsisul Universal! Numai şi numai Aici ai să vezi şi ai să auzi cum Teiul cavaler şi cucernic şi cuceritor se înclină la picioarele Salciei ne/plângătoare, ca într-o invitaţie la Vals! La eternul vals al Dimineţii şi al Înserării...al Chemării tocmai dincolo de Urâtul cotidian, de Cruzimea „bine/voitorilor” cu ciomagul sub manta şi cu stiletul în carâmb! Şi numai Aici, numai şi numai Aici ai să vezi câte un cuibar pe fiecare creangă, dar şi câte o lumânare aprinsă în fiecare sară, lângă fiecare cuib, lângă fiecare rugare/strigare la Cer!...Sigur că da!...Sigur că da! Numai şi numai Aici se întâmplă dorul meu ş-al mândrei mele, aşa, numai şi numai aşa, spre biruinţa Mirării şi Admirării, a Meditaţiei şi a Contemplării, adică a Deşertăciunii!...Nu?
