Chiar dacă-i perforată de razele soarelui, o văd foarte bine. Vine dinspre Dunăre. Merge prin aer. Merge pe aer. Purifică văzduhul. Îl sanctifică şi-l z/bate, poate-l duce la început, poate-l face cum l-a dat Geneza în prima secundă a Luminii!... Şi vine dinspre re/vărsarea fluviului nostru în marea noastră. Şi vine dinspre Apa care (nu) se varsă Nicăieri. Prin duhul şi prin văzduhul nostru vine. Al nostru... otrăvit de noi. Al nostru... mânjit de ură, înjurături şi blesteme. Scuipat de fanţi şi mameluci. Sfărâmat şi îngrădit de ameţeala celor umpluţi cu narcoza puterii în vremelnicie!... Vine încet, parcă nu mai are putere să ajungă, parcă ar vrea să nu mai ajungă, parcă ştie unde trebuie să ajungă, parcă a mai fost în locul acesta! Vine şi-i albă. Albă, dar nu albă ca zăpada. Gândindu-mă că alb nu-i culoare, ci o sumă de culori şi nuanţe şi subnuanţe, mai bine spun că vine şi-i chiar Lumină în forma pe care o disting retinele (şi timpanele) celor învăţaţi să admire şi să (se) mire cu preţul infinit/infinitezimal al vieţii!... Sigur că da!... Parcă începe să-mi fie teamă pentru ea, parcă mi-i teamă că n-o să mai ajungă unde a mai fost, parcă deja mi se face praf şi pulbere sufletul rămas fără marea-i şi frumoasa-i anvergură! Fără EA... (da, trebuie scrisă şi citită şi chemată şi ajutată şi plânsă cu litere mari!)... suntem ai nimănui, suntem fără rost, suntem săraci, suntem artificiali! Numai EA mai poate da temei prezenţei noastre în acest popas dintre Dinainte şi După, în această oprire numită, convenţional, Viaţă!... Da, vine, încă vine, încă se apropie, nu mai are mult până ajunge, până coboară şi se aşează Aici/Acolo! Şi nimeni nu se opreşte s-o aştepte, s-o întrebe, ori să-i răspundă, ori să depună un sărut şi o mângâiere pe aripile-i din ce în ce mai încete şi mai destrămate! Da, e o Cruce! O Lumină în formă de Cruce! O Pasăre mai mult târându-se (în zbor ostenit) spre din ce în ce mai multele depozite de gunoaie şi resturi de la masa bogată şi lacomă a Omenirii!... Da, e un albatros în formă de Cruce! Da, e o Cruce în formă de albatros! Planează (mai mult cade) pe-o margine de tomberon! Şi mă răscoleşte cu Nicolae Labiş: "La marginea vieţii clocotitoare-a mării/ stă nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus,/ priveşte încă parcă talazurile zării,/ cu gâtul galeş îndoit în sus!//... Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară/ şi, re-nviat o clipă de-un nevăzut îndemn,/ îmi pare că zbura-va din nou, ultima oară,/ spre-un cimitir mai sobru şi mai demn!"... Sigur că da!... Nu?
O văd foarte bine Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
