Chiar urgent, vreau să aflu de ce nu-mi răspunzi la scrisoarea mea despre bătrânul Santiago, pescarul lui Hemingway! să nu-mi spui că duci lipsă de timp! să nu te plângi că n-ai vreme să-mi scrii două rânduri şi să-mi arăţi, astfel, dacă-ţi place să crezi sau dacă chiar crezi că acest personaj fabulos (nu) este una dintre creaţiile fundamentale ale minţii şi sufletului omenesc!... Ai citit şi ai văzut cât timp şi câtă vreme a avut acest pescar, nu? să nu zici că nu ai citit "Bătrânul şi marea", că te belesc! şi să nu te aud că "aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple cu Santiago", fiindcă rişti să te mai belesc o dată! şi să nu te smiorcăi că nu ai văzut (măcar) filmul, fiindcă o să asişti la ultima ta belire, şi în direct, şi la reconstituire!...
Uite, hai să-ţi povestesc (puţin) ce a făcut domnul Costică Iubire, vecinul de deasupra mea, de la parter, adică! ştii foarte bine că eu locuiesc la subsol, cum m-a învăţat un poet! e foarte mişto! mă holbez pe ochiurile mărunte ale geamului cu gratii de puşcărie şi văd o droaie de picioare trecând în sus şi în jos! numai picioarele! fiindcă, mai la deal, nu se observă şi nici nu mă interesează! că tu, belitule... (vorba lui Marin Preda)... doar la picioare te uiţi, nu? şi vreau să aflu (şi eu) de ce-ţi plac aşa de mult nişte giugleie care, la o adică, pot să te ia la şuturi, da? şi, mărturisesc, de multe ori îmi pare rău că nu sunt (şi eu) pe trotuar, poate mă studiază şi mă admiră şi pe mine vreun cititor mai abitir decât tine, că tu m-ai lămurit, nu?...
Uite, stai să vezi ce a făcut domnul Costică Iubire!... Într-o dimineaţă, cred că sâmbăta trecută, simt că-mi picură tare apă-n linguri şi-n străchini şi-n biblioteca de pe jos! nu mă agit prea mult, dar mă întreb ce pupăza se petrece în bârlogul lui nea Iubire!... Aşadar, mă sui la parter şi bat la uşa de deasupra! nu aud nici o şoaptă, nici un strigăt de ajutor! doar un clipocit de apă vălurită, din când în când!... Mă uit pe gaura cheii de la broasca enormă! apa, aproape să-mi intre în ochi, nu alta! şi ce văd, doamne? ce crezi că văd, belitule? ehei, ia uite ce văd: nea Costică Iubire, îmbrăcat cum Spencer Tracy în rolul pescarului Santiago, numai sânge şi osteneală pe mâini şi pe faţă, bodogăneşte într-o balie şi pluteşte (zi şi noapte) uitându-se la scheletul unui peşte uriaş, pe care-l cumpărase din piaţă, cu o zi înainte!... şi cică el a dat drumul la apă! cică să vadă cum a luat Hemingway Premiul Nobel pentru o carte aşa de mică!... Citesc pe uşă, mai sus de vizor: "Nu mă deranjaţi! Se filmează!"... Parol!
