Te rog foarte frumos, trezeşte-te la realitate, fă câteva exerciţii de înviorare, de respiraţie, de coborâre sau urcare, după caz...şi uită-te bine! Uită-te cu cea mai mare atenţie din toată viaţa ta de până acum! Fă ochii mari, mari, mari...şi nu clipi când te uiţi! Dacă mişti pleoapele, rişti să pierzi foarte multe amănunte, foarte multe detalii interesante din ceastă Panoramă! Pentru că aşa am făcut şi eu: am s/clipit când nu trebuie...şi am ratat Marea Înfăţişare, cum spune poetul Mihai Ursachi! Aşadar, acum şi numai acum e momentul cel mai potrivit şi cel mai limpede pentru Revelaţie! Te rog foarte frumos, ascultă-mă...şi nu ignora ceea ce are să ţi se Arate, chiar dacă nu dai nici o leţcaie pe vorbele mele, chiar dacă Totdeauna m-ai considerat un adept al lui Niciodată! Adu-ţi aminte strofa a doua din „La steaua...” lui Mihai Eminescu, şi uită-te la/spre Cer! Nu contează dacă-i ziuă ori noapte! Nu contează dacă ai vederile lungi ori scurte! Nu-i cazul să priveşti prin lunetă ori prin alte instrumente sofisticate de cercetat Trecutul! Se observă cu Ochiul liber şi cu Sufletul deschis! Nu va să-ţi surâdă ceea ce-ţi va impresiona retina, dar te va convinge şi te va limpezi că-i Situaţie de Urgenţă şi că trebuie să mă asculţi, să ne ascultăm unii pe alţii...şi să procedăm ca atare! N-ai voie să pleci fără să-mi urmezi sfatul/rugăciunea! Dacă vrei, poţi să crezi că-i Poruncă! Şi ştiu că tu n-ai călcat Decalogul niciodată, ştiu că Poruncile-s (pentru tine) mai importante decât toate rugăciunile, decât toate îngenuncherile şi ploconirile omeneşti!...Hai, te rog încă o dată, fă-ţi semnul crucii şi uită-te la/spre Cer! Hai, frumoasă şi devastatoare Alcătuire! Nu risca să pierzi această ultimă Revelaţie! Priveşte...şi ai să vezi taman ce am văzut (şi am şi auzit) şi eu!
„Aud şi văd: sunt gata (de-acum) acestea toate...(şi cele n-întuneric, şi cele luminate)...!.../ De pleci, să iei lumina, s-o duci la început,/ pe marginea iubirii şi-a primului sărut!// Şi e păcat (de-a pururi) s-o laşi în singurare,/ aici...(şi fără cruce, şi fără lumânare).../ cui să-i mai bată-n iris şi-n noapte şi la geam?/ şi ce să-mi mai arate, dacă nu te mai am?// Plecarea ta o smulge rosturi, din viteză.../ (unii pândesc s-o ţină în cuşcă şi în lesă).../ ci ea doar pentru tine a stat pe-acest rotund,/ ce să mai zică-n spaţiul şi-n timpul muribund?!// Văd şi aud: se suie (încet-încet) pe glezne,/ la deal, mai sus, acolo, spre ochi...şi pare lesne/ aici să se ascundă...(ce teamă i-i că pleci!)...!.../ De pleci, închide ochii...şi du-o altui Veci!”//...(Publicitate: „Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric!” – Mircea Eliade)...Sigur că da! Nu?...
