Lângă drumul spre gară, pe partea stângă, locuieşte o pădure imensă. Unii cică această pădure stă toată ziua, nu face nimic, doarme şi sforăie de se aude tocmai din pădurea cealaltă, care locuieşte pe partea stângă, lângă drumul dinspre gară. Eu văd şi cred şi spun că nu-i adevărat. Pădurea face ghiocei, cei mai mulţi şi mai mari şi mai albi şi mai frumoşi şi mai blânzi şi mai negri şi mai ciudaţi ghiocei din lume. Din lumea mea, adică. Dar face şi cele mai multe şi mai lungi şi mai cântăreţe şi mai negre şi mai verzi şi mai frumoase păsări din lume. Din lumea mea, adică. Şi mai face şi cea mai deasă şi mai răcoroasă şi mai ademenitoare şi mai adormitoare şi mai strigătoare la ceruri umbră din lume. Din lumea mea, adică. Dar mai naşte şi mai creşte şi cel mai cristalin şi mai clipocitor şi mai visător şi mai strigător la pământ izvor din lume. Din lumea mea, adică. Şi mai face şi cele mai frumoase şi mai triste şi mai negre şi mai sincere şi mai curate poezii din lume. Din lumea mea, adică. Şi nici nu doarme şi nici nu sforăie, cum bârfeşte lumea. Lumea lor, adică. Şi nici nu stă toată ziua, cum troncăneşte lumea. Lumea lor, adică. Uită-te, dacă vrei, şi vezi ce poezie am găsit într-o scorbură, când mă duceam spre gară, cu zmeul deasupra capului, vâjâind, ieri, să văd trenul pentru prima oară şi să mă laud prin toată imensitatea micului meu sat că numai eu am văzut calea ferată, iar ei nu sunt în stare să vadă nimic, nici un fel de cale: "Tata măsoară drumul pân-acasă/ cu lumânarea ochiului de lup.../ lemne de foc întârziat apasă/ înspre genunchi, clavicule de cub!// În urma lui, pădurea se descalţă,/ cu tot cu lupi s-apropie de sat.../ scade lungimea firului de aţă/ şi creşte frunza lemnului tăiat!// Curând, n-o să mai vină dimineaţă/ şi focul se va stinge pe cuvânt.../ şi tata şi copacii se înalţă/ încet, spre cer, cu ochii în pământ!// Tristeţi de lup se spânzură de ploaie,/ inele oxidează pe butuci.../ în ascuţit unghi cubul se îndoaie/ sub greutatea lemnelor de cruci!//"...Ai văzut că pădurea nu stă? Ai văzut că umblă după tata? Ai văzut ce fel de pădure a lăsat Dumnezeu lângă drumul care duce spre gară? Lângă drumul care duce spre despărţire? Sau spre împărţire? Sau care duce spre aşteptare? Lângă drumul care duce spre lacrimi sau vine dinspre lacrimi de apropiere sau depărtare? Ai văzut? Dacă n-ai văzut, stai să vezi cum vine primăvara dinspre nordul Moldovei de sud şi cum pădurea se duce s-o aştepte în gară!
Dacă n-ai văzut, stai să vezi! Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
