1.
Şi uită-te în punctul meu de vedere/ şi vezi dacă (mai) poţi rămâne/ acolo!...mai sunt vro câţiva zmei/, vro câţiva fii frumoşi şi vro câteva zâne!// şi zgripţuroaice mai sunt vro câteva!/ şi chiar şi vro câţiva balauri mai sunt!/ şi fata babei! şi fata moşneagului!/ şi capra solemnă! şi lupul cel hulpav şi mărunt!// sigur că da! am păstrat din fiecare!/ şi le dau apă vie...şi le dau lumină.../ să nu rămână moartea singură,/ din ce în ce mai tristă şi mai puţină!// sigur că da!...cât de mult aş vrea să rămâi/ toată viaţa în punctul meu de vedere!.../ fără tine, toate acestea nu au rost/ şi nu au nici o mângâiere,/ şi nu stau în pace, şi nici în război,/ şi nu au nici venire, şi nu au nici plecare!.../ fără tine, aş fi rămas fără început/ şi nu aş fi avut nici o continuare!...// aş fi rămas înaintea naşterii/ şi fără dreptul de a da şi de a cere.../ şi de zice: sigur că da, sigur că da,/ eu sunt punctul tău de vedere!//
2.
Astăzi, taman pe linia infinitezimală dintre Una şi Alta,/ te-am văzut, prietene... cu Piatra şi cu Dalta,/ cu Sufletul înclinat în sensul înalt al înmărmuririi, adică al tuturor statuilor din Lume,/ cu Inima îngenuncheată pe slovele Poeziilor lui Mihai Eminescu, anume!// Fiindcă, prietene, El (s)-a făcut Monument de Limbă Română,/ iar Tu te-ai făcut robul Monumentului fără de care nu se poate!/ El s-a făcut cel fără de care Patria nu mai este Stăpână,/ iar Tu nu te-ai făcut cel care nu vede, şi nu te-ai făcut cel care nu aude...şi nu te-ai făcut nici cel care nu (se) dă demâncare la Eternitate!// De aceea, astăzi, taman pe linia cea mai subţire/ şi cea mai firavă dintre marmură şi statuia din marmură,/ taman pe linia nevăzută şi neauzită dintre cel care stă la mirare şi cel care vine să se mire,/ am să-ţi aduc şi am să-ţi dau, am să-i aduc şi am să-i dau cea mai simplă Nu-Vă-Uitare!//
