Sigur că da! O noapte întreagă am întrebuinţat pentru ca să scriu misiva de adio şi de argumentare a pariului pierdut! Pentru ducerea la bun capăt a cestui lucru necesar în astfel de situaţii, am consumat (pe lângă o coală de hârtie albă, de doi metri/înălţime şi un metru/lăţime) juma de litru de cerneală, două peniţe, un sul de sugativă şi un toc de uzanţă didactică şi pedagogică, toate acestea fiindu-mi trimise gratis de la celebra „Flaro”, ca semn al recunoştinţei şi dragostei fabricii faţă de fidelitatea mea legendară, eu fiind cel mai mare şi împătimit folositor al produselor sale! Numai coli de scris (de 2m pe 1m, desigur!) am cumpărat 540 de bucăţi în 6 luni, când corespondam c-o Dulcinee gălăţeancă şi-i azvârleam în balcon câte 3 scrisori pe zi, una - dimineaţa, una - la prânz şi una - seara, după cum îmi prescrisese doctorul specialist de la gât în sus, doamna Beatrice Lipan, o halucinogenă statuară, cam pasteurizată, dar foarte îngrijorată de precocitatea evoluţiei mele pe altarul ne/fast al Iubirii! Peniţe? Nici nu mai spun! Sunt sigur că cel puţin o traistă serioasă cu peniţe de toate calibrele am cumpărat şi am tot scârţâit cu ele pe albele ca zăpada hârtii! Tocuri? La fel de multe! Cel puţin un ster de tocuri am uzat (didactic şi pedagogic, desigur!) când nu aveam hlujan ca înlocuitor! Cerneală? Cam un lac Brateş... (ca atunci, nu cum acum!)... Sugativă? Ce să mai zic? Cel puţin echivalenţa ariilor tuturor iubitelor/amantelor mari şi mici, lungi şi scurte, bune şi rele, pătrate şi rotunde, grele şi uşoare...! Pentru că, vorba aia, o sugativa mică nu se pune cu o cerneală mare! Nu?
Sigur că da! Scrisoarea de adio-i gata, o fac sul, o sigilez, o pun pe umăr, o trec prin biserică... aşa, ca şi cum aş sfinţi-o!... aşa, ca şi cum aş legifera-o!... aşa, ca şi cum aş veşnici-o!... aşa, ca şi cum aş diviniza-o!... aşa, ca şi cum aş arăta-o celor sfinţi şi drepţi!... aşa, ca şi cum aş ofranda-o!... aşa, ca şi cum nimic nu (mai) are valoare-n ceastă lume, dacă nu-i mărturisit/purificat prin arătare la catapeteasmă şi prin îngenunchere în faţa Domnului Altar! Ca şi cum nici un Sacrificiu nu are Sens şi Utilitate, fie el şi rezultatul pierderii unei prinsori, dacă nu-i Spovedit şi nu-i postulat în dimensiune de Pericopă!
Sigur că da! În această minuţioasă pregătire de Sacrificiu aprind şi trei lumânări Fundamentale: una de Botez, una de Cununie şi una de Prohod! Fiindcă tainele-s Taine cu literă Mare... şi eu nu mă mai joc de Taina, mai ales că Taina întreţine Frumuseţea acestei Lumi muribunde!... (Stai să vezi!)...
