Ospăţul

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Vine dinspre nord-est, pe strada Frunzei. Vine la containerele din faţa bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Vine cu căruţa şleampătă. Vine să scociorască prin gunoaie, să adune materiale plastice. Foarte bine. E o muncă şi asta, nu? Bineînţeles, căruţa este trasă de un cal. Vai de mama lui de cal! Vai de mama lui de animal nobil! Slab şi putregăios, mai abitir ca al doamnei Fefeleaga. Nu are decât două potcoave. La piciorul stâng, din faţă. Şi la piciorul drept, din spate. Coada mai are doar câteva fire de păr şi-i doldora de bube. Trage şi tace şi plânge. Ştie drumul. În vârful căruţei, ţanţoş şi fumător, bodogăneşte şi suduie un ţigan viteaz. Înjură şi croieşte animalul cu o vargă lungă şi noduroasă, aşa, ca să ajungă lovitura până la grumaz. Nu pot înţelege de ce îl articulează la fiecare cinci secunde. Îmi vine să-l halesc pe acest rom imbecil, dar mi-i frică. Şi nu risc să-mi rupă picioarele. Nici măcar n-am curaj să-l muştruluiesc. Trecătorii se uită şi tac. Şi pleacă făcându-şi semnul crucii, că tot sunt în preajma bisericii, nu? Tuciuriul sare într-un container şi începe să azvârle tot felul de bidoane şi bidonaşe, cartoane şi cartonaşe. Şi mormăie. Şi suduie. Calul, adică tentativa asta de cal, adică scheletul ăsta animat, se repede la un container fără ţigan. I-i foame bietului schelet învelit cu piele de cal. I-i foame tare. Ochilor mei nu le vine să creadă ce văd. Sărmanul animal găseşte un rest de mătură din paie murdare şi începe s-o ronţăie cu ultimele puteri care i-au mai rămas din lăcomia cretinului cu vargă şi fără cap. Ronţăie şi lăcrămează abundent. Oare lăcrămează de bucurie că are ce mânca? Sau plânge de durerile rănilor vizibile şi mânjite de bălegar? Dau să mă apropii de cal, dar stăpânul soios se uită urât la mine şi bodogăneşte. Mă îndepărtez oleacă. Şi mă uit la nenorocitul bidiviu. Mănâncă pungi de plastic. Cred că vrea să moară. Un doctor trecător prin zonă zice că sigur poate muri din cauza acestor pungi. Sărmanul nu se poate abţine. Înghite mătură cu pungi. Două feluri de mâncare, nu? Ospăţ, doamnelor şi domnilor! Îmi vine să-l sfărâm pe tuciuriu, dar se uită din ce în ce mai aprig la mine şi se pipăie la buzunare. Trece verde prin mine. Dau să plec, însă mă mai uit o dată la bietul animal. Şi chiar că mă rog la Cel de Sus, din podul bisericii, să facă ceva pentru cal...

Citit 556 ori Ultima modificare Marți, 21 Februarie 2017 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.