ArcelorMittal anunţă de la Luxemburg: Liber la creşteri salariale, unde se poate

ArcelorMittal anunţă de la Luxemburg: Liber la creşteri salariale, unde se poate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acesta a fost mesajul pe care oficialii ArcelorMittal l-au transmis, la Comitetul European de Întreprindere desfăşurat zilele trecute la Luxemburg, liderilor sindicali din combinatele siderurgice pe care Grupul le deţine pe continent.

Sindicaliştii de la Galaţi au fost direct interesaţi pentru că, în această perioadă, ei negociază cu patronatul drepturile salariale de anul viitor ale celor peste 8.000 de angajaţi ai unităţii locale. „Pe parcursul lucrărilor Comitetului European de Întreprindere, conducerea centrală a companiei a punctat de mai multe ori că nu blochează centrele financiare care pot acorda creşteri salariale să facă acest lucru”, a declarat, de la Luxemburg, Vasile Crişan, purtătorul de cuvânt al filialei gălăţene a Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom, activă în combinatul siderurgic din oraşul nostru.

Amintim că negocierile salariale de la ArcelorMittal Galaţi, demarate în noiembrie, au ajuns într-o zonă gri după ce, săptămâna asta, patronatul a răspuns cu o ofertă conţinând creşteri zero la cererile federaţiilor sindicale de majorare a lefurilor din combinat.

Două dintre federaţiile participante la negocieri, FSS Metarom şi Solidaritatea Metal, solicitaseră, între altele, majorarea salariilor din combinat cu 12 la sută şi acordarea unui bonus de 5 la sută, iar a treia, Solidaritatea Virgil Săhleanu, ceruse mărirea fondului de salarii cu 15 la sută şi împărţirea sumei suplimentare la numărul de salariaţi, astfel încât fiecare siderurgist să primească circa 300 de lei în plus.

Tratativele vor fi reluate luni.

Citit 2504 ori Ultima modificare Vineri, 16 Decembrie 2011 12:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.