* După ce ani de zile au lucrat în străinătate, fraţii Spânu au ales să fie căpşunari la ei acasă * Dealurile din Băleni acoperite cu milioane de căpşuni * Parfumul Roxanei şi gustul neîmblânzit al Irmei * Fructele produse la Băleni se vând… ca pâinea caldă * Cheia succesului: un strop de curaj şi restul muncă
Cu fiecare zi care trece, căpşunile italienilor prind rădăcini tot mai adânci în pământul de pe dealurile Băleniului. Acolo unde, în urmă cu şase ani, abia dacă se vedeau vreo două rânduri de tulpini de căpşuni ieşind din pământ, se întinde acum o cultură de peste două hectare. N-a fost nevoie de vreun italian care să bată drumul până aici şi să semene sumedenia de fructe roşii şi parfumate în pământul gălăţean, ci doar de o mână de localnici care n-au vrut să muncească toată viaţa numai printre străini. „Visul italian” nu s-a îndeplinit, însă, peste noapte. Mai mult de 10 ani au lucrat fraţii Spânu în Italia până când au reuşit să-şi facă în comuna natala o afacere proprie, în care să investească tot ce au învăţat şi câştigat în străinătate.
Sacoşa s-a transformat în tir
După deceniul pe care l-au petrecut trudind doar în Peninsulă, fraţii Spânu muncesc acum de două ori mai mult. N-au abandonat nici contractele din Italia, dar îşi dezvoltă şi plantaţia de căpşuni din Băleni.
„La început ne-am întors acasă cu stolonii (răsadurile - n.r.) în sacoşă. În toţi anii petrecuţi acolo, văzusem cum fac italienii, dar nu ştiam dacă va merge şi la noi. În România nu văzusem, încă, asemenea culturi. Am pus, la început, vreo două rânduri de căpşuni pe lângă casă, de probă Când am văzut că merg, am vorbit cu cei din Italia şi am luat mai mulţi stoloni. Dacă la început am venit cu o sacoşă, luna trecută am trimis un tir ca să ni-i aducă”, declară Titi Spânu, primul care, în urmă cu peste 10 ani, şi-a încercat norocul, la muncă, în Italia.
Munca la străini e tot o investiţie în exploataţia de căpşuni de la Băleni. „Uneori nici nu le mai cerem angajatorilor bani pentru o parte din serviciile noastre. Luăm stoloni în schimb, ca să îi putem planta aici, să ne dezvoltăm propria afacere. Pe o parte din pământul pe care îl avem, mai plantăm acum şi legume, pentru consum propriu. Dacă, însă, vom reuşi să obţinem şi fonduri europene pentru afacerea noastră, toate suprafeţe vor fi ocupate doar cu căpşuni”, ne spune Iulian Spânu.
Parfumul Roxanei şi gustul neîmblânzit al Irmei
Ca să se asigure că nu dau greş, cultivatorii de căpşuni n-au plantat un singur soi. Au investit în diversitate, ca să obţină fructe pe gustul cât mai multor cumpărători. „După atâta timp, pot să spun şi cu ochii închişi din ce soi este căpşuna pe care o ţin în mână. Spre exemplu, e imposibil să nu recunoşti o fructă din soiul Roxana, după parfum şi după aromă. Cea mai bună producţie o dau însă căpşunile din soiul Irma. O tulpină poate face până la câteva zeci de fructe. Gustul lor este special, au mai puţin zahăr decât celelalte soiuri, aşa că sunt mai bune pentru cei care au ceva probleme de sănătate”, este de părere Titi Spânu.
„Cum să-ţi faci lac, în vârful dealului?”
Una dintre problemele cu care s-au confruntat fraţii Spânu, atunci când au întins pe câmp cultura de căpşuni, a fost costul crescut al irigaţiilor. „Ne-am gândit să ne facem un sistem propriu de irigaţii şi au fost destui oameni de prin comună care ne-au întrebat de unde ne vin ideile astea. „Pe cine aţi mai văzut voi că îşi face lac, în vârful dealului?”, se mirau oamenii. Noi exact asta am făcut. Am forat un puţ de adâncime, chiar la marginea plantaţiei de căpşuni şi ne-am făcut şi un mic lac de acumulare. Un iaz, pentru că între timp am pus şi peşte în el. Nu vrem să scoatem bani din asta, e doar pentru alimentarea instalaţiei de irigaţie prin picurare pe care o pornim zilnic şi pentru plăcerea noastră şi a prietenilor”, declară Iulian Spânu.
O cultură rentabilă
Culturile de căpşuni sunt specifice verii, dar se dezvoltă bine şi în primăvara şi toamnă. Nici iarna nu le ţine pe loc, dacă gerul nu muşcă prea tare.
„Recolta se face la 40 de zile de la plantarea stolonilor şi cel puţin până acum n-a fost nevoie de nicio rotaţie a culturilor, aşa că putem pune căpşuni de mai multe ori pe an, pe aceleaşi suprafeţe. Vara dăm jos foliile de pe solarii, pentru că e destul de cald. Primăvara şi toamnă, le învelim la loc. Producţia poate ajunge până la câteva zeci de tone la hectar. Totul până când temperatura scade sub – 8 grade Celsius. În acel moment oprim totul şi plecăm în Italia, la muncă”, explică Titi Spânu.
Kilogramul de căpşuni pleacă de pe plantaţie cu 8 lei, iar cerea este foarte mare. Cultivatorii şi-au făcut şi un depozit de frig, în care fructele ambalate în lăzi pot fi păstrate, vreme de câteva zile. Cum marfa se vinde rapid, după recoltă, agricultorii nu au încheiat încă nici un contract mare de distribuţie, cu supermarketuri sau hipermaketuri. Spun, însă, că o vor face, după ce va creşte şi producţia.
Între timp, reţeta succesului pe care o aplică, de ani de buni, fraţii Spânu rămâne neschimbată: un pic de curaj ca să îţi urmezi visul şi multă, multă muncă.
