Magazinul Real a intrat în renovare sau în lichidare? Printre rafturi bate vântul schimbării
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Magazinul Real a intrat în renovare sau în lichidare? Printre rafturi bate vântul schimbării
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu standuri şi case dezmembrate, hipermarketul Real arată ca şi cum s-ar pregăti să-şi primească noii proprietari, pe francezii de la Auchan * Reprezentanţii Real spun însă că nu e vorba decât de o simplă renovare * Consiliul Concurenţei încă analizează tranzacţia anului 2012 din retail


Dacă mergeţi zilele acestea la cumpărături la Real, veţi constata cu surprindere că aproape un sfert din suprafaţa magazinului a fost golită. Standurile şi casele din zona centrală a unităţii comerciale au fost dezasamblate, perimetrul gol fiind înconjurat cu pânză şi ferit de ochii clienţilor. Reprezentanţii magazinului spun că nu se face decât o renovare, dar recenta achiziţie a lanţului german Real de către retailerul francez Auchan ne face să ne întrebăm dacă nu e vorba de ceva mai mult decât atât.

Real: „E doar o acţiune de renovare”

Lucrările ar putea sugera o acţiune de lichidare de stoc pe care Realul o desfăşoară înainte ca magazinul să fie preluat de către Auchan, cel care a cumpărat reţeaua de unităţi Real din România şi din alte trei state din Europa Centrală şi de Est (Polonia, Rusia şi Ucraina), la sfârşitul anului trecut, la preţul de 1,1 miliarde de euro. În sprijinul acestei supoziţii stă faptul că produsele care se aflau în standurile dispărute (îmbrăcăminte, produse pentru bebeluşi, accesorii pentru casă şi grădină) sunt vândute acum într-un cort amenajat în parcarea unităţii comerciale, iar unele dintre produsele aflate încă în magazin afişează preţuri promoţionale.

L-am întrebat pe directorul magazinului, Teodor Şerban, dacă Realul îşi face, într-adevăr, bagajele ca să le facă loc celor de la Auchan. Oficialul a infirmat această ipoteză. “Este doar o acţiune de renovare pe care o avem în desfăşurare”, a afirmat, ieri, directorul magazinului Real de la Galaţi.

Preluarea, încă sub lupa Consiliul Concurenţei

În sprijinul spuselor oficialului Real vine declaraţia emisă, ieri, de Consiliul Concurenţei. Instituţia a anunţat, printr-un comunicat de presă, că încă analizează preluarea unităţilor Real de către Auchan. "Consiliul Concurenţei analizează operaţiunea de concentrare economică prin care Auchan România SA preia controlul asupra real,- Hypermarket România SRL. Autoritatea de concurenţă va evalua operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal", a anunţat Consiliul.

Totodată, autoritatea de concurenţă a invitat părţile terţe interesate să prezinte eventualele observaţii sau puncte de vedere în legătură cu operaţiunea de concentrare economică până la data de 29 martie.

Mult nu mai e până la instalarea Auchan

Deşi Consiliul Concurenţei nu a avizat încă preluarea reţelei Real de către Auchan, momentul instalării francezilor la Galaţi nu poate fi prea îndepărtat. Imediat după anunţarea tranzacţiei, la sfârşitul anului trecut, surse apropiate retailerului german spuneau că Auchan va începe să funcţioneze aici chiar de anul acesta.

Schimbările aşteptate la magazinul din sud-vestul oraşului ţin în special de modul de prezentare a mărfii, unităţile Auchan având rafturi ceva mai înalte, cu o structură asemănătoare celor din hipermarketurile METRO sau Selgros. De asemenea, magazinele Auchan au un personal mai numeros decât magazinele Real, care operează, în medie, cu 250 de salariaţi.

Auchan, pe locul 2 în topul retailerilor

După ce a achiziţionat reţeaua Real, Auchan a urcat pe poziţia a doua în topul retailerilor din România, fiind devansat doar de Kaufland şi urmat de Carrefour.

Grupul Auchan activează pe piaţa comercializării cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare de consum curent în 12 ţări.

Real, parte a grupului METRO, a luat decizia de a se retrage de pe pieţele din România, Polonia, Rusia şi Ucraina pentru a se concentra pe operaţiunile din Germania.

Citit 9240 ori Ultima modificare Joi, 21 Martie 2013 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.