Parteneriatul Wuhan - Galaţi/ Investitorii chinezi, atraşi cu struguri şi peşte

Parteneriatul Wuhan - Galaţi/ Investitorii chinezi, atraşi cu struguri şi peşte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În aprilie, Camera de Comerţ le va prezenta asiaticilor oportunităţile de investiţii în industria alimentară


Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Galaţi a demarat întocmirea unui portofoliu de oferte de afaceri, ce va fi prezentat, în luna aprilie, la Wuhan, responsabililor chinezi. După cum v-am informat în paginile ziarului nostru, în decembrie, CCIA Galaţi a semnat cu partea chineză un protocol de colaborare menit să relanseze relaţiile economice dintre Galaţi şi Wuhan.

"Ne propunem să dezvoltăm foarte rapid acest parteneriat şi pe la mijlocul lunii aprilie, o delegaţie gălăţeană formată din reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai mediului economic vor merge la Wuhan pentru a stabili relaţii cu mediul de afaceri local, dar şi pentru a prezenta o serie de proiecte care s-ar putea dezvolta în urma acestei colaborări. Pregătim acest pachet de oferte, pentru că dorim să ne ducem foarte bine pregătiţi pe sistemul chinezesc: noi trimitem dinainte documentele, tipul de investiţii, valorile de intrare, posibilităţile de desfacere, ce anume se produce, cam care ar fi valoarea estimată a investiţiei, ce facilităţi sunt, pe ce perioade, număr de angajaţi necesar etc. Scopul este de a găsi parteneri cu care să dezvoltăm aceste proiecte", ne-a declarat Ion Mocanu, preşedintele CCIA Galaţi.

Oportunităţi de investiţii se conturează, de exemplu, în zona industriei alimentare. În acest sens, CCIA Galaţi şi Camera Agricolă de pe lângă CJ Galaţi vor prezenta un centralizator cu producţiile de roşii, morcovi, struguri de masă, dar şi a producţiei de peşte din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea şi Tulcea. „În Parcul Industrial, de exemplu, există posibilitatea construirii unor mici unităţi de prelucrare a unor astfel de produse. Ideea este că materie primă se găseşte în zonă, fără cheltuieli de transport uriaşe, cu piaţă de desfacere uşor de găsit”, a precizat preşedintele Ion Mocanu. Printre domeniile vizate se mai numără proiectarea navală, activităţile din domeniul prelucrărilor industriale şi cele conexe domeniului construcţiilor.

 

Citit 3466 ori Ultima modificare Vineri, 31 Ianuarie 2014 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.