* "Dacă acest combinat nu ar fi fost în portofoliul ArcelorMittal, cred cu tărie că acum nu aţi fi avut cui să luaţi interviu" * "Fiecare zi pierdută ne aduce mai aproape de un scenariu pe care nu ni-l dorim"
- Domnule director Bruno Ribo, care este situaţia generală a combinatului de la Galaţi? Care este viitorul acestuia?
- Ca să înţelegem prezentul şi viitorul Combinatului, trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat în trecut. Haideţi să fim foarte corecţi: până în 1990, Combinatul producea pe baza comenzilor de stat în ţările fostului bloc comunist (CAER). Multă lume îşi aduce aminte că, în 1989, Combinatul a produs 7 milioane de tone, dar nimeni că în 1990, după desfiinţarea CAER, producţia s-a prăbuşit la 2 milioane de tone. A urmat o perioadă de creşteri şi scăderi. După privatizarea din 2001, unitatea noastră a început să îşi sporească producţia, pe fondul unor evoluţii pozitive ale pieţei.
Dar, pentru ArcelorMittal Galati, cel mai important moment din istoria noastră este 2008, când pieţele s-au prăbuşit. În Turcia şi în Balcani, de la subcapacitate de producţie, s-a trecut la supracapacitate. Turcia a devenit, din importator de oţel, exportator. Noi producători au apărut în zona noastră, accentuând situaţia de supracapacitate. Între timp, Combinatul a trebuit să se adapteze cu rapiditate şi să îşi reducă "amprenta industrială", proiectată pentru o producţie de multe milioane de tone anual, la noile realităţi de pe piaţă. Practic, producţia noastră a coborât de la 3,5 - 4 milioane de tone pe an la circa 1,7 milioane de tone pe an. În plus, piaţa românească a scăzut foarte mult.
Văd în spaţiul public o abordare cumva nostalgică privind trecutul nostru. Sigur, e simplu să spui: "Produceau cu şase furnale, acum doar cu unul, livrau 4 milioane de tone pe an, acum mai puţin de două, erau 27.000 de oameni, acum sunt 7.000". Am avut două opţiuni: adaptarea sau închiderea şi am ales-o pe prima. Alţii au închis. Iar eforturile noastre de a ne adapta s-au dovedit a fi calea corectă, până în momentul în care am fost puşi în faţa scumpirii gazului cu aproape 50 la sută (şi ar putea să mai continue până la aproape 150 la sută!) sau a suprataxării incorecte a electricităţii. Revenind la nostalgia despre care vorbeam: trebuie să înţelegem cu toţii că acele vremuri nu se vor întoarce în viitorul pe care îl previzionăm noi acum.
- Situatia suprataxării energiei nu s-a îmbunătăţit semnificativ. Cât e de gravă situaţia acum? Cât de gravă va fi peste un an?
- Situatia este foarte gravă şi s-ar putea înrăutăţi şi mai mult într-un an, dacă paşii anuntaţi de autorităţi nu se vor transforma în realitate şi nu vor fi luate alte măsuri complementare. Există, poate, impresia, că problemele noastre sunt rezolvate. Nu este adevărat! Suprataxarea energiei a fost redusă doar parţial, dar aceasta rămâne în continuare o povară, în timp ce problema gazului este încă nerezolvată.
- Dacă nu se ia nicio decizie care să stabilească acel "cadru corect" de care aţi vorbit de nenumărate ori, ce veţi face? Puneţi lacătul pe combinatul de la Galaţi?
- Avertizăm, de doi ani, clasa politică şi opinia publică asupra pericolului pierderii sustenabilităţii operaţiunilor noastre şi a întregii industrii din România. Cum putem produce oţel cu costuri energetice (electricitate şi gaz, în egală măsură) de două - trei ori mai mari decât cele ale concurenţilor noştri din regiunea Mării Negre? România trebuie să decidă dacă doreşte să producă oţel, aluminiu, ciment, sticlă şi alte produse specifice industriei energointensive sau dacă preferă să sprijine, în continuare, dezvoltarea unei pieţe de tranzacţionare a energiei de care să beneficieze doar câteva companii.
Mai exact, prin eforturile extraordinare ale Grupului ArcelorMittal şi mai ales ale oamenilor care lucrează în Combinat am reuşit să revenim aproape de linia de plutire, din punct de vedere operaţional. Dar problema energiei ne-a adus înapoi în aceeaşi situaţie. Vrem ca aceste măsuri să vină la timp, nu când este deja prea târziu. Nu exagerăm atunci când spunem că fiecare zi pierdută ne aduce mai aproape de un scenariu pe care nu ni-l dorim.
- Îmi închipui că nimeni nu subvenţionează o activitate economică fără să aibă convingerea că lucrurile se vor regla... Până la urmă e vorba de business... Cât vă mai susţine compania-mamă? Aveţi un termen-limită până la care să reveniţi în zona de profitabilitate?
- Cred că este momentul să spunem lucrurilor pe nume. ArcelorMittal a "injectat" în combinatul de la Galaţi, în ultimii cinci ani de criză extremă, circa 700 de milioane de euro, inclusiv investiţii de 200 de milioane de euro. De asemenea, un alt adevăr este acela că dacă punem în balanţă câştigul şi pierderile grupului, la Galaţi, de la privatizare, vom vedea ca balanţa este negativă. Doar un grup care este lider mondial îşi putea permite un asemenea efort financiar pentru o unitate a sa. Dacă acest combinat nu ar fi fost în portofoliul ArcelorMittal, cred cu tărie că acum nu aţi fi avut cui să luaţi interviu.
Trebuie să înţelegem că acest sprijin financiar nu poate continua la nesfârşit. Repet, din punct de vedere operaţional, ne îndreptăm către ieşirea din zona de pierdere, dar impactul scumpirii energiei ne-a anulat toate reuşitele şi ne menţine sub nivelul de profitabilitate.
- Cât de mare a fost pierderea în 2013? Există şanse ca anul acesta să faceţi profit?
- Aş dori să mă refer la profitul operaţional (EBITDA) şi nu la pierderea financiară. De cinci ani, înregistrăm pierderi şi este posibil ca şi în 2014 să rămânem pe minus. Cu toate acestea, eforturile extraordinare din ultimii ani s-au dovedit eficiente, pierderile operaţionale fiind reduse semnificativ.
- Şi totuşi spuneţi că aţi investit sume destul de consistente în planuri de economisire a energiei (atât la gaz, cât şi la electricitate). Nimeni nu face aceste investiţii decât dacă ştie foarte clar că va menţine combinatul în funcţiune. Nu cumva toate aceste declaraţii şi ameninţări cu relocarea sunt doar mijloace de a pune presiune pe autorităţile române în speranţa obţinerii unor avantaje?
- Grupul a cheltuit 700 de milioane de euro pentru a salva combinatul, iar rezultatele sunt vizibile: suntem cu 15 la sută mai eficienţi, iar consumul de energie va scădea cu 15 la sută. Fluxul primar are acum indicatori tehnici care nu au fost atinşi niciodată în istoria combinatului, iar laminoarele lucrează, acum, la parametri de calitate şi servicii pentru clienţi fără precedent. Cu alte cuvinte, am făcut absolut tot ceea ce era în puterea noastră pentru a rezolva partea noastră de problemă. Din păcate, ne lovim de factori externi care ne-ar putea compromite eforturile.
- După câţiva ani în care aţi dat doar bonusuri, anul acesta aţi fost de acord totuşi cu majorarea salariilor de bază. O companie care îşi permite să crească lefurile nu prea mai e credibilă când susţine în faţa autorităţilor că are probleme financiare, că e în pragul închiderii... Cum comentaţi acest aspect?
- A fost o decizie extrem de dificilă. Dacă am fi ţinut cont de aspectul financiar, nu ar fi trebuit să fi acceptat aceste condiţii, dar am luat în considerare şi situaţia angajaţilor, care au făcut eforturi majore în ultimii ani. De aceea am luat această decizie, deoarece avem nevoie de mai multe eforturi pentru a continua să progresăm.
- Cât adevăr e în declaraţiile unor sindicalişti cum că aţi pregăti noi plecări din ArcelorMittal Galaţi?
- În acest moment, nu am iniţiat o asemenea acţiune cu impact social. Dacă şi atunci când va fi iniţiată, partenerii noştri vor fi primii care vor afla. Totuşi, cifrele arată faptul că trebuie să îmbunătăţim productivitatea muncii. În ciuda eforturilor depuse de-a lungul anilor trecuţi, ne aflăm, în continuare, mult sub standardele vestice. Drept urmare, trebuie să ne canalizăm asupa unei îmbunătăţiri constante a productivităţii. Nu ne putem opri pentru a ne odihni, trebuie să continuăm să ne eficientizăm costurile.
În acest sens, vrem să creştem productivitatea muncii nu doar prin reducerea numărului de angajaţi, ci şi prin creşterea producţiei, dacă piaţa ne va permite. Nu stăm pe loc: am realizat produse noi, cu valoare adaugată mai mare, am îmbunătăţit serviciile şi am câştigat clienţi noi.
- Continuaţi investitiţiile şi în 2014? Care sunt acestea? Ce vă propuneţi în acest an?
- Investiţiile nu s-au oprit niciodată, dar volumul lor este afectat de constrângerile financiare. Investim în echipamentele-cheie (la Furnalul 5, la Oţelărie) şi în laminoare. Scopul lor este clar: scăderea consumurilor, realizarea unei economii energetice, creşterea calităţii produselor şi serviciilor pentru clienţi, dar şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a impactului pentru mediul înconjurător. Din păcate, vizibilitatea proiectelor noastre este pe termen scurt, din cauza cadrului financiar din România. În momentul de faţă, nu putem face un prognostic pe termen lung.
Aş mai vrea să adaug un lucru: am citit în presă materiale care afirmau că investiţia de la Furnalul 5 nu a fost bună. Realitatea este că acest furnal produce acum la cei mai buni parametri tehnici pe care i-a avut vreodată, la cea mai bună calitate şi la costuri reduse. Acum ne aflăm în cea de-a doua etapă a modernizării acestui echipament, cu un nou echipament de încărcare. Practic, în urma acestei noi îmbunătăţiri, Furnalul 5 nu va mai fi cu nimic diferit faţă de cele mai bune furnale din grup.
Revenind la ambiţiile pentru 2014, vrem să ne axăm pe obţinerea de rezultate operaţionale pozitive. Încă ne aflăm într-o situaţie dificilă şi nu putem estima dacă şi când vom depăşi aceste realităţi. Iar această situaţie este cauzată de faptul că depindem de decizia autorităţilor de resort, care trebuie să restabilească rapid competivitatea industriei româneşti.
