Fumatul în spaţiul public nu face banii
Foto: Foto: Anca Melinte

Fumatul în spaţiul public nu face banii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fumatul varsă bani buni la buget – sume de ordinul milioanelor de euro zilnic, la nivel naţional - dar dăunează grav sănătăţii, nu doar celui care are viciul, ci şi persoanelor din jur său, mai tinere sau mai vârstnice. La sondaj, cei mai mulţi dintre fumători s-au arătat extrem de deranjaţi de o întrebare cât se poate de simplă şi directă: e bine să fumăm în locurile publice sau nu? Nefumătorii, însă, au avut mai multă răbdare şi ne-au răspuns.

„Eu nu sunt fumător, dar nici nu pot să spun că mă deranjează în vreun fel fumul de ţigară. Stau în preajma fumătorilor fără problemă. Singurul lucru care mi se pare, într-adevăr, neplăcut, este faptul că mulţi dintre fumători sunt lipsiţi de educaţie. Aruncă pe jos chiştoace, pachete şi aşa mai departe. Cred că mai degrabă la aspectul acesta ar trebui să mai lucrăm, nu neapărat la interzicerea fumatului. Dealtfel, ar trebui să lucrăm la educaţia tuturor gălăţenilor care au lacune de acest fel, fie ei fumători sau nu”, ne-a declarat Marian, în vârstă de 23 de ani.

„Am fost fumător dar, 30 de ani de acum, am renunţat. Se fuma Carpaţi pe vremea aia. Când m-am hotărât, am luat ultimul carton de ţigări pe care îl mai aveam în casă şi l-am aruncat în soba cu lemne, că aşa ne încălzeam pe vreme aia. Şi de atunci, niciun fum. Nu sunt de părere că ar trebui să se fumeze în locurile publice, din cauză că poate fi dăunător, mai ales pentru copii”, spune domnul Titi Braşoveanu (foto), în vârstă de 85 de ani.

„Sunt fumător ocazional, nu un consumator zilnic. Pe mine, unul, nu pot spune că mă deranjează fumul de ţigară, deci nici fumatul în locuri publice. Dar nu cred că ar trebui permis, din cauză că le face rău celor din jur, mai ales copiilor", ne-a declarat Dragoş, în vârstă de 36 de ani.

Citit 1261 ori Ultima modificare Marți, 29 Iulie 2014 18:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.