FOTBAL/ Trei formaţii gălăţene, la startul unui nou sezon

FOTBAL/ Trei formaţii gălăţene, la startul unui nou sezon
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sportul Lieşti, Oţelul II şi Metalosport joacă în aceaşi competiţie fotbalistică


Echipele din cel de-al treilea eşalon fotbalistic se prezintă la startul unui nou sezon competiţional. Galaţiul va fi prezent cu trei formaţii, care vor activa în două serii. Iată care sunt preocupările echipelor gălăţene, obiectivele, loturile şi programările meciurilor din prima rundă. 

SPORTING LIEŞTI (antrenor Valentin Cramer, ajutat de Ion Stoica) a suportat substanţiale modificări structurale, din lotul vechi au plecat zece jucători, în timp ce au venit 12. Lieştenii au susţinut patru meciuri de verificare, cu echipe de eşalon trei şi de juniori. Nou-veniţii sunt jucătorii care şi-au încheiat perioada junioratului, şi provin de la Oţelul – patru, LPS – trei, Dunărea şi Conpet Cireşu – câte doi şi CSS Tecuci –unul. Obiectivul este menţinerea în eşalonul trei. Iată lotul de start: Vasiliu, Nastea, Petrea, Bahnaşu, Anastasie, Adamache, Dorojan şi Stoica; noii transferaţi sunt: Coviţă, Mogoş, Colilie, Filimon, Vieru, Şt. Lupu, Bălan, Felea, Vintilă, Marchiş, Iordache şi Mătcaşu.

OŢELUL II este pregătită de un fost „oţelar” – Sorin Haraga. Obiectivul este cel bine-cunoscut din anii din urmă: creşterea şi formarea de jucători, pentru a fi promovaţi în loturile superioare, menţinerea şi aducerea la forma sportivă a jucătorilor din Liga I, care din diverse motive nu evoluează la prima echipă. Oţelul II este echipa care are ca preocupare, în principal, promovarea juniorilor din propria pepinieră a Centrului de Copii şi Juniori a clubului. În perioada precomeptiţională a susţinut şase meciuri, dintre care două în „Cupa României”. Lotul de start cuprinde 16 jucători: Abraham, Vlasie – Stancu, Gâţă, Răgălie, M. Manea, A. Codreanu, Ciurea, Dajbog, I. Codreanu, Onea, Ionuţ Constantinescu, Dumitru, Vasilachi, Stan şi Mohorâţă.

METALOSPORT (antrenor Pavel Vlad, ajutat de Ciprian Mocanu) – şi-a fixat ca obiectiv menţinerea în Liga a III-a şi clasarea pe o poziţie cât mai onorabilă. Se află la primul an după promovare şi doreşte să reînnoade o îndelungată tradiţie a clubului metalurgiştilor gălăţeni. Conform aşteptărilor, lotul a beneficiat de numeroase modificări. Profitând de dispariţia FCM Dunărea, de aici au venit şapte jucători, doi sunt de la Oţelul II, iar alţi doi de la Conpet Cireşu. La startul noului sezon, Metalosport prezintă un nucleu de 21 de jucători, care cuprinde următoarele nume: Costea, Popovici, Jalbă (portari) – Blănaru, Matei, Popa, Sandu, Preda, Boubătrân, Cireaşă, Toma – I. Manea, Negoescu, Şt. Lupu, Tudose, Dumitraşcu, Frunză, Petcu – Mihu, Tache şi Smadu, jucători de câmp.

Aşadar, sâmbătă se dă startul echipelor din Liga a III-a, Sporting Lieşti (Seria I), joacă în deplasare la Cziksereda Miercurea Ciuc, iar celelalte două (care vor evolua în seria a II-a),  vor juca pe teren propriu: Metalosport primeşte vizita echipei Callatis Mangalia (Stadionul „Dunărea”), iar Oţelul II va juca cu Juventus Bucureşti – fostă divizionară secundă (Stadionul „Zoltan David”). Toate partidele vor începe la ora 18,00.

 

Citit 1531 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 August 2014 12:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.