Lauri, balauri şi nici un strop de Eternitate (IV)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După desimea şi duritatea întunericului, sunt patru ceasuri după mijlocul nopţii. Încep. Sap. La lumină de Cloşcă. De car Mare şi de car Mic. Încep cu tragere de inimă şi cu hârleţul. Că nu-i aşa tare costişa de din vale de bădia Fluture. Sap vertical. Cam trei metri. Asta-i faţa bordeiului. Arată bine. Clisa-i numai bună pentru oale şi ulcioare. Cum fără de moarte zice persanul Omar: "Ca mâine-om putrezi-n morminte,/ uitaţi, nepomeniţi de nimeni,/ ca mâine vor veni olarii să fure lut din ţintirime.../ şi trupul tău care mi-e astăzi/ cel mai iubit dintre limanuri,/ va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri!"... Nu?

Sap cu tot sârgul. Cu toată bucuria. Că asta-i casa mea de viaţă şi de după, după ce termin. Acum încep să sap orizontal. Trebuie să intru-n trupul şi-n sufletul clisei cam patru metri spre nord, doi metri spre asfinţitul lunii şi doi metri spre răsăritul soarelui. Iese ca un cub. Nu cub din "lecţia despre cub" a lui Nichita Stănescu. Iese un fel de cub cum cuburile misterioase ale lui Marcel Chirnoagă. Un cub în care pot încăpea toţi eroii cărţilor citite până la cest sacrosanct bordei. Un cub cu altar, cum ziceam. Am să dorm pe altar, că doar nu sunt într-o doagă, să vâr crivat. Dar nici nu cred c-am să dorm. Am să visez aşa, uite, cum acum. Acum, de pildă, visez c-o să vină cea mai mare şi importantă şi doamnă poet de pe sfera asta care suportă din ce în ce mai greu greutatea Reginei, Poezia. După ce nu tai panglica inaugurală, pentru că am să tai o frunză de hrean, am să dau drumul şi Amfiteatrului. Deoarece voi striga şi vor veni toţi scriitorii de literatură. Prima chemată, spun, va fi să fie Ileana Mălăncioiu. Ea va sfinţi Altarul. Ea va rosti unul dintre cele mai răscolitoare poeme din Univers. "Pact" va rosti. Şi uite-aşa se va auzi: "Mă-nţelesesem bine cu călăul,/ execuţia trebuia să aibă loc în zori,/ dar fiindcă mergeam fără împotrivire,/ urma să fie aduse şi flori.// Mai urma fără-ndoială să nu se ştie/ întrucât eram vinovată, fiindcă fusesem de acord să mor/ înainte de a fi condamnată.// Ca să simt durerea cât mai puţin,/ îşi ascuţise toată ziua cuţitele/ şi le trecea prin foc în faţa mea,/ ca atunci când înjunghia vitele.// Apoi, fiindcă nu putuse dormi/ pentru orice fel de întâmplare,/ se pregătise să-mi ţină tot el/ o cuvântare.// În zori, s-a apropiat tremurând tot,/ ţinea în mâini buchetul pregătit.../ ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuţitele,/ dar o să fie, totuşi, ca şi cum ai murit!"... Uluitor! Nu?... Stai să mai vezi!

Citit 2028 ori Ultima modificare Marți, 21 Octombrie 2014 15:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.