Gură de oxigen pentru ArcelorMittal Galaţi, de la 1 decembrie

Gură de oxigen pentru ArcelorMittal Galaţi, de la 1 decembrie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Timp de zece ani, combinatul siderurgic din Galaţi va scăpa de plata certificatelor verzi


Marii consumatori de energie din industrie primesc o gură de oxigen din partea Uniunii Europene. Astfel, începând cu data de 1 decembrie, marii jucători din industria energointensivă vor fi scutiţi de plata certificatelor verzi, pentru o perioadă de zece ani. Legea iniţiată de Ministerul Economiei şi aprobată de Bruxelles prevede ca restul consumatorilor să plătească factura, în valoare de 750 de milioane de lei. De implementarea legii se va ocupa Agenţia Naţională de Reglementare în Energie.

“Toţi consumatorii de energie, alţii decât fabricile care se califică pentru această schemă de ajutor de stat, vor achita certificatele verzi rămase neplătite. Noi avem conturat un studiu de impact, nu foarte riguros, ci doar în linii mari, care relevă că facturile celorlalţi consumatori ar creşte anual cu 1-2 la sută, strict din cauza acestei măsuri”, a explicat Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Bruno Ribo: "Plătim pentru energie şi gaz mai mult ca în Germania"

Una dintre principalele companii ce va beneficia de această scutire este ArcelorMittal, cel mai mare angajator din judeţul Galaţi. De altfel, Bruno Ribo, directorul general al combinatului siderurgic, a încercat să explice încă de acum două luni ce au însemnat aceste certificate verzi pentru compania pe care o conduce. "Noi am fost una din primele voci care au atras atenţia asupra pericolului imediat şi sever de a pierde industrii întregi precum cele de oţel, aluminiu, ciment. Am auzit păreri conform cărora cerem energie şi gaz mai ieftine, ceea ce este absurd. Le-am cerut autorităţilor să oprească spirala infernală a creşterii exponenţiale a preţurilor resurselor energetice. În ciuda acestui lucru, în prezent, plătim pentru energie şi gaz mai mult ca în Germania, fără a-i mai lua în calcul pe concurenţii noştri direcţi din Europa de Est", a arătat Bruno Ribo.

Prin sistemul certificatelor verzi, guvernul sprijină producţia de energie din surse regenerabile. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea. Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de surse regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli. Creşterea costurilor cu energia electrică, ca urmare a sistemului de sprijin al energiei regenerabile prin certificate verzi, are impact semnificativ asupra preţurilor produselor industriale şi, implicit, asupra competitivităţii industriei energointensive.

Industria energointensivă din România asigură circa 20 la sută din consumul de energie. În acelaşi timp, este cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul anului 2012 asigurând direct aproximativ 760.000 locuri de muncă şi indirect circa 1,5 milioane.

Ce trebuie să facă marii consumatori

Pentru a fi declaraţi eligibili, solicitanţii trebuie să activeze în unul din domeniile metalurgie, petrochimie, ciment, sticlă, materiale de construcţii, să nu aibă datorii la stat, să nu îşi mute activitatea din spaţiul comunitar, să nu efectueze concedieri ce depăşesc 25 de procente  din schema de personal valabilă la momentul declarării eligibilităţii şi să încheie parteneriate cu instituţii de învăţământ pentru realizarea de specializări în domeniul de activitate.

În plus, solicitanţii vor trebui să depună mai multe date cu privire la consumul lor energetic din ultimii trei ani (ultimul an, dacă firma este nou înfiinţată), afaceri, personal, dovada parteneriatului cu o instituţie de învăţământ şi dovada că are achitate la zi obligaţiile către buget.

Exceptarea se realizează diferenţiat, în funcţie de electrointensitatea operatorilor economici: 85 la sută în cazul unei electrointensităţi mai mari de 20 la sută, 60 la sută în cazul unei electrointensităţi de 10-20 la sută şi 40 la sută în cazul unei electrointensităţi de 5-10 la sută. Schema de sprijin are valabilitate de zece  ani şi se va aplica de la 1  decembrie 2014. Numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de stat acordat în temeiul prezentei hotărâri este 30.

Potrivit oficialilor, în lipsa acestei scheme-suport, industria riscă să se închidă sau să se relocheze. Chiar şi în condiţiile ajutorului de stat, nu există garanţii că acest lucru nu se va întâmpla.

Membrii Asociaţiei Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC) susţin că această măsură nu trebuie să afecteze restul consumatorilor din România. “Adoptarea unui set de măsuri comune cu cele din cadrul Uniunii Europene are rolul de a permite companiilor industriale să aibă un tratament similar cu cel al competitorilor din UE, fără a afecta restul consumatorilor din România”, a declarat în Marian Năstase, preşedintele ABIEC şi membru în conducerea Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie din România şi principalul beneiciar al schemei de sprijin.

Citeşte şi: EXCLUSIV VL/ Revenire spectaculoasă a SIDERURGIEI! "ArcelorMittal Galaţi are cele mai bune rezultate din ultimii 34 de ani"

Citit 2590 ori Ultima modificare Duminică, 09 Noiembrie 2014 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.