ANALIZĂ VL/ Luptă dură pentru CREŞTEREA SALARIILOR în Combinat

ANALIZĂ VL/ Luptă dură pentru CREŞTEREA SALARIILOR în Combinat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sindicatul Siderurgistul AMG avertizează că va folosi „toate mijloacele de luptă sindicală” pentru a obţine o creştere a salariilor siderurgiştilor * Reprezentanţii angajaţilor au solicitat patronatelor datele economico-financiare, iar în baza lor se va alcătui lista de revendicări * Voci din Combinat susţin că ar trebui solicitată o majorare de cel puţin 15-20 la sută a beneficiilor salariale


La combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi s-a desfăşurat prima rundă de negociere, „de încălzire”, între reprezentanţii salariaţilor şi cei ai patronatului, pe tema noului Contract Colectiv de Muncă, ce va fi aplicat în anul 2015. Deocamdată, cele două părţi sunt într-o perioadă de tatonare, dar de săptămâna viitoare, când sindicaliştii vor avea acces la datele economico-financiare ale companiei, vor putea fi conturate şi primele revendicări. Şi cert este că, înainte chiar de a discuta cu „cifrele” pe masă, salariaţii au aşteptări mai mari ca în anii trecuţi. Combinatul siderurgic a intrat pe o curbă ascendentă, rod al investiţiilor făcute până în prezent, iar angajaţii îşi doresc ca progresele să se reflecte şi în salarii.

Cine negociază

Pe parcursul negocierilor cu patronatele, demarate pe 14 noiembrie, salariaţii vor fi reprezentaţi de Sindicatul Siderurgistul AMG, singurul din Combinat care, potrivit Legii nr. 62/2011 a Dialogului social, are reprezentativitatea necesară. „În prezent, în Combinat sunt 6.536 de angajaţi, iar în cadrul sindicatului nostru sunt în jur de 4.200 de salariaţi. Desigur, noi vom milita pentru drepturile tuturor salariaţilor, iar alături de noi, pentru a fi o singură voce, îi aşteptăm şi pe membrii celorlalte sindicate de pe platforma siderurgică. Salariile mai mici decât ne-am dori sunt, poate, şi rodul fărâmiţării sindicale”, a precizat pentru „Viaţa liberă” Vasile Crişan, secretar general şi purtător de cuvânt al Sindicatului Siderurgistul AMG.

În prima fază a negocierilor s-au stabilit comisiile de negociere şi s-a convenit asupra unui regulament în baza căruia se va discuta despre viitorul Contract Colectiv de Muncă. Următoarea rundă de negociere a fost fixată pentru 2 decembrie, însă sindicatele au înaintat adresele necesare pentru a le fi remise situaţiile financiar-economice ale combinatului, iar acestea ar trebui prezentate până pe 26 noiembrie. „Vom studia cu atenţie aceste documente şi apoi vom prezenta revendicările noastre”, a declarat reprezentantul Sindicatului Siderurgistul AMG.

Chiar dacă la masa negocierilor se va afla doar Sindicatul Siderurgistul AMG, asta nu înseamnă că celelalte sindicate, mai mici, de pe platforma siderurgică vor sta indiferente. „Date fiind circumstanţele juridice, nu putem participa decât indirect la aceste negocieri. Dar sindicatul nostru este printre oameni, alături de oameni şi vom milita pentru drepturile lor. În opinia noastră, rezultatele bune obţinute de Combinat în ultima perioadă cred că ne îndreptăţesc la o creştere în jurul a 15-20 la sută a drepturilor salariale. Producţia a crescut, s-au acordat şi o serie de facilităţi pentru Combinat pe partea de energie, rezultatele financiare au un trend ascendent. Considerăm că e timpul ca acest lucru să se vadă şi în salariile oamenilor”, ne-a declarat Gheorghe Tiber, liderul Sindicatului Solidaritatea „Virgil Săhleanu”, de pe platforma combinatului siderurgic. Acesta a precizat însă că o poziţie oficială a sindicatului va fi, de asemenea, făcută publică în momentul în care se va şti exact care sunt parametrii economico-financiari ai negocierii.

Poziţia patronatului

La rândul lor, reprezentanţii patronatului sunt rezervaţi în declaraţii, fiind aşteptată, desigur, prima mişcare a sindicatelor, după comunicare datelor economice. Cheltuielile cu forţa de muncă reprezintă unul dintre principalele elemente de care depinde productivitatea Combinatului, acesta fiind şi motivul pentru care, în ultimii ani, concesiile de ordin salarial s-au redus mai degrabă doar la acordarea unor bonusuri sau prime. De altfel, după cum declara recent pentru „Viaţa liberă” directorul ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, în ultimii ani a fost necesară o îngheţare a salariilor angajaţilor, dar aceasta a fost o decizie corectă, ce a ajutat Combinatul să supravieţuiască.

Acesta a precizat însă că, fie şi în aceste condiţii, au fost aplicate corecţii ce au avut drept efect creşterea veniturilor salariaţilor. „În anii trecuţi, au fost aplicate măsuri corective, inclusiv o creştere generală a salariilor. Să nu uităm că am raportat pierderi financiare în ultimii şase ani consecutiv, timp în care am fost susţinuţi de grup. Noi ne raportăm la media industriei siderurgice româneşti şi, din acest punct de vedere, salariile noastre sunt cu 6 la sută mai mari decât aceasta”, preciza Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal.

Cadrul general al negocierilor

Cadrul general al negocierilor este, totuşi, anul acesta, ceva mai favorabil unor eventuale creşteri salariale. Asta şi pentru că în ultima jumătate a anului au început să-şi arate roadele investiţiile în retehnologizarea Furnalului nr. 5 şi Oţelăriei, investiţii care au însumat anul acesta peste 10 milioane de euro. În 2014, la Furnalul nr. 5 lucrările au inclus în principal schimbarea completă a sistemului de încărcare, parte a unei faze mai ample a procesului de modernizare lansat în urmă cu trei ani, ce în total a însemnat investiţii de 90 milioane de euro. La Oţelărie, retehnologizarea a inclus, printre altele, schimbarea Convertizorului nr. 3. Rezultatele acestui proces de modernizare au început să se facă simţite din luna august, când la ArcelorMittal Galaţi a fost înregistrată cea mai mare producţie lunară din ultimii 34 de ani.

Un factor pozitiv pentru Combinat este şi revizuirea politicii autorităţilor în domeniul certificatelor verzi şi restabilirea unor preţuri raţionale la gaze şi electricitate pentru consumatorii industriali energointensivi, printre care se numără şi ArcelorMittal Galaţi. Una peste alta, Combinatul are şanse să încheie 2014 „pe plus” în ceea ce priveşte profitul operaţional EBITDA (înainte de plata dobânzilor, taxelor şi amortizărilor), ceea ce deschide calea revenirii Combinatului pe linia de plutire, după şase ani în care a raportat pierderi financiare.

Desigur, cel mai probabil, patronatele nu vor fi dispuse prea uşor să pună acest echilibru fragil în pericol prin creşterea cheltuielilor cu forţa de muncă, dar, la rândul lor, nici sindicaliştii nu sunt dispuşi să renunţe la revendicările lor. „Dacă situaţia economico-financiară va permite creşteri salariale - şi noi spunem că, cel mai probabil, va permite - noi vom milita pentru ele. Iar pentru asta suntem dispuşi să folosim toate mijloacele de luptă sindicală. Ceea ce aşteptăm din partea patronatelor este o discuţie cu cărţile pe faţă şi cu adevărul pe faţă”, ne-a declarat Vasile Crişan, secretarul general şi purtătorul de cuvânt al Sindicatului Siderurgistul AMG. Prin urmare, nu este exclus ca pe parcursul negocierilor să se ajungă la momente mai tensionate, poate, ca în ultimii ani. Cert este că discuţiile nu vor fi unele uşoare.

Teoretic, negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă din combinatul ArcelorMittal Galaţi ar trebui să fie finalizat până la sfârşitul anului, însă au fost situaţii în care s-a ajuns la un acord după runde mai îndelungate, mergând chiar până spre mijlocul lunii februarie. Cel mai probabil, rezultatul negocierilor va fi cunoscut până la mijlocul lunii ianuarie.

 

Se produce mai mult, dar nu suficient

Principalii clienţi ai ArcelorMittal Galaţi fac parte din domenii precum construcţiile navale, industria auto, construcţiile. Planul conducerii Combinatului include nu numai creşterea producţiei de oţel cu 15 la sută, la aproximativ 2 milioane de tone, ci şi extinderea portofoliului cu produse cu valoare adăugată mai mare, pentru recâştigarea unor pieţe. Pe termen mediu şi lung, producţia Combinatului trebuie să crească şi mai mult. Capacitatea actuală a combinatului gălăţean este de 3 milioane de tone. Prin urmare, în prezent, chiar dacă se produce mai mult oţel, Combinatul încă se confruntă cu o criză de supracapacitate.

Citit 3434 ori Ultima modificare Vineri, 21 Noiembrie 2014 12:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.