ArcelorMittal va plăti mai puţin pentru POLUARE. TAXA pe mediu, REDUSĂ la jumătate

ArcelorMittal va plăti mai puţin pentru POLUARE. TAXA pe mediu, REDUSĂ la jumătate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doar 2,5 lei pe tona de oţel produs în anul 2014, aceasta este taxa pentru activităţi cu impact asupra mediului înconjurător pe care o va plăti anul viitor, la bugetul local, ArcelorMittal. Decizia a fost luată joi seara de aleşii locali, care, în cadrul aceleiaşi hotărâri au votat majorarea cu aproximativ 2,52 - 2,61 la sută a taxelor pentru activităţi cu impact asupra mediului pentru ceilalţi agenţi economici. Având în vedere că ArcelorMittal Galaţi estimează că în acest an va produce 1,6 milioane de tone de oţel, rezultă că anul viitor va plăti doar 4 milioane de lei, adică jumătate din ceea ce a plătit anul acesta – 8,1 milioane de lei.

Dăm şi noi o mână de ajutor

„Da, s-a redus taxa de mediu, e firesc până la urmă, pentru că şi noxele produse de combinat s-au redus proporţional cu reducerea producţiei. Când a fost introdusă taxa aveam un calcul pe tona de oţel produs, iar cantitatea a scăzut dramatic faţă de perioada de introducere a taxei, aşa încât chiar am considerat că decizia e normală. În felul acesta mai dăm şi noi o mână de ajutor unui agent economic important pentru Galaţi, în spiritul facilităţilor fiscale acordate tuturor agenţilor economici din Galaţi”, a declarat primarul Marius Stan.

Taxă contestată

Trebuie spus că Arcelor a plătit 7,8 milioane de lei în 2012, şi câte 8,19 milioane de lei în 2013 şi 2014, dar a cerut în instanţă anularea fiecăreia dintre cele trei hotărâri de Consiliu Local, adoptate în 2011, 2012 şi 2013, care îi impuneau taxa pe siderurgie. În prima acţiune, instanţa de fond a dat câştig de cauză ArcelorMittal, reţinând că Legislativul local nu a justificat stabilirea taxei. Judecătorii au dispus anularea în parte a hotărârii adoptate în 2011, în ceea ce priveşte taxa stabilită pentru activitatea de metalurgie şi siderurgie practicată de întreprinderile foarte mari. Sentinţa a fost atacată, iar recursul este pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Asupra celorlalte două acţiuni, instanţa nu s-a pronunţat până la această dată.

Cert este că sumele care se încasează la bugetul local Galaţi din taxa pe poluare se utilizează jumătate pentru investiţii şi jumătate pentru întreţinere parcuri, zone verzi, plantări de flori, toaletare şi tăieri copaci.

Citit 2002 ori Ultima modificare Joi, 11 Decembrie 2014 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.