* Doar trei firme mai produc peşte, într-un judeţ cu 3.200 de hectare de luciu de apă * După ce au fost printre cele mai mari ferme piscicole din ţară, balta Vlădeşti şi lacul Brateş nu ne mai sunt de niciun folos * Ar fi nevoie de o minune ca piscicultura gălăţeană să renască
Avem în judeţ lacuri şi bălţi întinse pe mii de hectare, dar mâncăm într-o lună mai mult peşte decât produc fermele noastre piscicole într-un an. Asta, în condiţiile în care consumul anual de peşte al gălăţenilor e doar de circa 2.100 de tone, adică de trei ori mai mic decât media europeană.
De ce nu suntem în stare să producem, la nivel local, nici măcar atât cât să mâncăm peşte mai proaspăt şi, poate, mai ieftin decât acum? Motive sunt mai multe. Pe de o parte, lacul Brateş şi balta Vlădeşti - care ocupă circa 60 la sută din luciul de apă din judeţ - au de ani buni statut legal incert şi nu produc. Multe dintre bălţile mici de pe malul gălăţean al Prutului nu sunt amenajate ca ferme piscicole. Iar puţinele firme care se mai ocupă cu piscicultura nu prosperă. Ce le-ar trebui gălăţenilor ca să mai poată face piscicultură performantă, ca în urmă cu jumătate de secol? La cum stau lucrurile acum, poate doar o minune...
Avem doar trei firme în judeţ care produc peşte, iar cantitatea este mică. Anul trecut, din cele vreo mie de hectare de apă concesionate, s-a ieşit pe piaţă cu doar 111 tone de peşte, dintre cele 398 de tone produse, potrivit datelor filialei Moldova a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).Valoarea unui kilogram de peşte din producţia autohtonă, cum ar fi crapul sau carasul, este de circa nouă lei. Putem aprecia, deci, că în Galaţi s-a produs peşte, în 2014, de maxim un milion de lei.
Avem, în judeţ, 3.200 de hectare de luciu de apă, dar suprafaţa concesionată şi care produce peşte este mai mică - doar circa 800 de hectare.
O singură firmă de profil, pe 13 bălţi
De la Galaţi până la Oancea, pe malul Prutului, sunt vreo 13 bălţi. Doar trei sunt, însă, concesionate şi doar una are ca principal obiect de activitatea valorificarea pe piaţa liberă a peştelui produs.
Prima baltă productivă de pe traseul Galaţi - Oancea este cea de la Cotul Chiului. E concesionată, dar nu e privată, ci e folosită ca bază de cercetare a Institutului Piscicol Galaţi. Instituţia care are şi pepiniera Brateş a raporat către ANPA, în 2014, o producţie de 103 tone de peşte. Nu ne putem aştepta să crească această cantitate de zeci sau sute de ori în viitorul apropiat şi să hrănească mii de gălăţeni, din cauză că scopul principal al institututui nu este cel de a alimenta pescăriile, ci de a face cercetare în domeniu.
La Oancea, balta care produce peşte, adică Maţa-Rădeanu, este în administrarea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galaţi. Asociaţia a raportat către ANPA o producţie de 64 de tone de peşte, dar trebuie să ţinem cont de faptul că nici AJVPS nu-şi propune să alimenteze pescăriile din oraş, ci în primul rând să aibă peşte suficient în baltă ca să-şi asigure necesarul pentru activităţile specifice.
Tot la Oancea se află una dintre puţinele bălţi administrate de privaţi care produce peşte pentru piaţa gălăţeană. Este vorba despre balta Şovârca, administrată de firma SC Singama SRL. Potrivit raportărilor către ANPA Galaţi, ferma piscicolă a produs, în 2014, 87 de tone de peşte. Cifrele de afaceri şi profitul nu indică însă faptul că operatorul economic ar prospera. Dimpotrivă, lucrurile par să stea mai rău decât în urmă cu cinci ani. Potrivit celor mai recente raportări către finanţe, în 2013, Singama avea 12 angajaţi, o cifră de afaceri de 490.587 de lei şi un profit de 26.510 lei. Practic, afacerile n-au mai mers nici la jumătatea celor din 2008, când cifra de afaceri era de 997.132, de lei, iar profitul net se cifra la 6.214 lei.
Concesiunea, în piscicultură, este echivalentul a circa 100 de kilograme de grâu la hectar, la care se adaugă preţul unor investiţii în întreţinerea exploataţiei, pe care ANPA îl negociează cu fiecare piscicultor care preia concesiunea. Potrivit inginerului Vasile Bocănială, şefului filialei ANPA Moldova, investiţiile se fac conform graficului negociat în toate explotaţiile.
În bălţi ca Maicaş, Pochina şi Leahului, se pescuieşte industrial doar atunci când sunt inundate de Prut, care varsă în ele apă cu peşte. În rest, mai mult braconierii îşi fac veacul pe suprafeţele lor. Potrivit şefului filialei ANPA Moldova, nimeni nu a investit vreodată în aceste bălţi - vreo şase la număr - pentru a le transforma în exploataţii piscicole.
Marile răni deschise ale pisciculturii gălăţene
Speranţe ca gălăţenii să aibă pe masă peşte proaspăt şi mai ieftin ar mai fi doar dacă s-ar exploata intensiv lacul Brateş şi balta Vlădeşti, care ocupă, împreună, peste 2.000 de hectare. Iar şansele ca aşa ceva să se întâmple curând sunt destul de mici.
Brateşul a rămas al nimănui de multă vreme. În 1921, lacul ocupa 27.000 de hectare. Comuniştii au fost cei care au desecat cea mai mare parte din Brateş, lăsându-l la doar 2.120 de hectare, în 1962. Suprafaţa rămasă de lac a fost însă exploatată intesiv, în vremea lui Ceauşescu. În anul 1974 - adică acum nu mai mult de 40 de ani - lacul dădea o producţie de peşte de 1.600 de tone, un record la care se ajunsese prin aplicarea unor tehnici de furajare. După Revoluţie, mulţi au vrut să ia Brateşul. Singurul care a reuşit să obţină concesiune în nume propriu a fost Stelian Rusu. Odată cu decesul acestuia, concesiunea s-a pierdut, iar statul nu a mai acordat-o nimănui. Acum, digurile lacului sunt ale Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Clădirile fermei piscicole au fost cumpărate de un cetăţean italian, Alfonso Calderone. Luciul de apă nu este, însă, concesionat. Cereri scrise au depus de ANPA, pentru acordarea concesiunii, doi investitori: inginerul Grigore Mihalache, care administrează balta Mălina, şi italianul Alfonso Calderone, cel care a cumpărat activele fostei ferme piscicole de la Brateş. Cum ANPA nu tratează acordarea concesiunii Brateşului ca pe o prioritate, la acest moment nici măcar nu s-a constituit o comisie de acordare a concesiunii. Şi chiar dacă s-ar constituit astăzi, tot ar dura probabil ani până la atribuire, din cauza birocraţiei. Iar fără concesiune, nimeni nu investeşte în apele lacului, din cauză că n-ar avea cum să valorifice peştele.
La Vlădeşti, lucrurile sunt şi mai încurcate. După ce a fost falimentată, ferma piscicolă ajuns pe mâna mai multor executori, care au golit apele de peşte. Tot mai mulţi au fost gălăţenii care au încercat să pună mâna pe cele 500 de hectare de apă, cu tot cu activele sale. Fosta "patrie a crapului" a ajuns o ruină. Astăzi se luptă pentru ea Întreprinderea Individuală Dumitru Ene, primăria din Oancea şi diverşi alţi cetăţeni din zonă, puşi în posesie cu teren în mijlocul bălţii. Întreprinderea Individuală Dumitru Ene a primit, potrivit ANPA Galaţi, drept de exploatare temporară. În acest moment, mare parte dintre bazinele piscicole ale bălţii au fost golite de apă. Pe fundul bălţii Vlădeşti se cultivă acum porumb, ca parte a tehnologiei de reîntinerire a bălţii.
Nici din bălţile de pe Siret nu vine nimic
Balta Mălina este administrată de inginerii Grigore şi Ionuţ Mihalache, prin intermediul firmei Grig Impex SRL. Este o fermă piscicolă de circa 600 de hectare, care produce, în principal, puiet de peşte, pe care îl vinde altor ferme piscicole. Grig Impex SRL se axează mai puţin pe producţia de peşte matur, ajuns la dimensiune de consum. Per total, ferma a raportat în 2014 o producţie de 120 de tone de peşte. Oricum ar fi, exploataţia nu prosperă, judecând după cifrele de afaceri comunicate Finanţelor, în anii din urmă. Spre exemplu, în 2008, firma raporta o cifră de afaceri de 881.884 de lei şi un profit de 22.214 lei. În 2012, firma a raportat pierderi, iar în cursul anului trecut, profitul era de doar 2.541 de lei.
Tot pe cursul Siretului sunt bălţile pe care le administrează Dumitru Popa, prin intermediul firmei Central SRL - Lozova (140 de hectare) şi Potcoava (49 de hectare). Per total, cele două bălţi şi un luciu de apă adiacent de la Pechea au raportat în 2014 o producţie de 23 de tone de peşte.
Ape cu peşte lăsate în părăsire
Un luciu de apă care a produs cândva peşte, dar care acum aşteaptă să sece ca să nu-i mai ducă nimeni grija, este cel al bălţii Tălăbasca, din comuna Tudor Vladimirescu. Aici a investit ceva firma Negro 2000 SRL, dar până la urmă acest investitor a renunţat la exploatarea luciului de apă. Aşa că balta de 139 de hectare a rămas a nimănui. E rezervaţie naturală şi e în custodia Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB) din Focşani. Nu e însă treaba custodelui să o alimenteze cu apă şi să o păzească. Acesta trebuie să evalueze periodic starea bălţii şi să dea indicaţii celui care trebuie să facă aceste lucruri. În speţă, primăriei din comună. Din păcate, contactată în repetate rânduri, primăria comunei a susţinut că nu este proprietară pe baltă şi că ACDB ar trebui să se ocupe de tot. Cât timp fiecare încearcă să scape de responsabilitate cum poate mai bine, apa se mâleşte şi se retrage.
Hoţii sunt de neoprit
Marea problemă a piscicultorilor gălăţeni, în acest moment, o reprezintă hoţii, care pot cauza pierderi de până la 40 la sută din producţia anuală de peşte.
"Paza este foarte greu de asigurat, într-o fermă piscicolă. Nu-i poţi lovi pe hoţi, e împotriva legii. Depun plângere şi tot proprietarul bălţii ajunge să fie cel care are de suferit. S-a încercat asigurarea pazei cu câini şi tot au apărut probleme pentru proprietar. S-a încercat totul. S-au angajat şi frme de pază. Parte dintre agenţi, primind probabil salariu mic, au ajuns în scurt timp mână în mână cu hoţii. Iar legea e foarte blândă cu cei care fură peşte. Cei mai mulţi se aleg cu neînceperea urmăririi penale", precizează şeful filialei Moldova a ANPA, ing. Vasile Bocănială.
Piscicultorii susţin că pagube însemnate fac şi păsările ihtiofage (care se hrănesc cu peşte - n.r.), cum ar fi pelicanii, a căror vânare este interzisă prin lege.
Peştele importat ajunge proaspăt în galantare
"Piaţa locală de peşte este influenţată în mod direct şi de gusturile consumatorului. Dacă vrea clientul gălăţean să mănânce doradă şi macrou, piscicultorul de la noi nu-l poate servi cu nimic. Nu se pretează să creşti astfel de specii în zona şi în apele noastre. Noi avem speciile autohtone, cum ar fi crapul, carasul, somnul etc. În zona Moldovei, am putea spune chiar gustul clientului este ceva mai orientat spre producţia locală, pentru că există preferinţă pentru variaţiunile chinezeşti ale crapului, precum novacul. Este adevărat că şi gustul clientului e mult mai uşor de satisfăcut. Din Grecia până în România, spre exemplu, o maşină încărcată cu peşte nu face mai mult de 24 de ore. Dacă se respectă tehnologiile de stocare, peştele ajunge la timp ca să fie proaspăt. Este, deci, dificil pentru un piscicultor gălăţean să concureze pe piaţă. Mai ales că există şi state în care producţia de peşte e subvenţionată, în vreme ce în România nu este", precizează ing. Vasile Bocănială.
Peşte local de un milion de lei
Valoarea unui kilogram de peşte din producţia autohtonă, cum ar fi crapul sau carasul, este de circa nouă lei. Putem aprecia, deci, că în Galaţi s-a produs peşte, în 2014, de maxim un milion de lei, în condiţiile în care cantitatea recoltată şi raportată ca fiind destinată consumului a fost de 111 tone. Vorbim despre cantităţile raportate legal, nu despre cele care au trecut pe lângă cântar.
CITEŞTE ŞI: Galaţiul va avea o baltă pentru PESCUIT modernă: ZĂTUNUL, în proces de modernizare
