Da, orice aventurier (sătul şi plictisit de sirene printre Scylle şi Charybde clasice ori moderne) visează şi programează o întoarcere de control (sau definitivă) în Ithaca! Negreşit, în Podul bunicei mă simt exact în piele de Odiseu, în miezul unui Mister prin care colcăie substantive moarte şi vii, comune şi proprii, plăcute şi inutile, greţoase şi ademenitoare! În iureşul cestor vedenii/auzenii, frica-i materială, are consistenţă aproape solidă, îi simt atingerea pe umăr, răsuflarea-n timpane, hohotul ei fărâmiţându-mi pofta de ne/cunoaştere! Spre nenorocul ei, al acestei Frici devastatoare, o cutezanţă indescriptibilă mă bate pe acelaşi umăr, îmi întreţine şiretenia şi râvna, apetitul pentru Înainte! Dinspre diedrul sud-vestic al aventurii aud glasul prietenesc al poetului Nichita Stănescu: "Eu aş putea s-o omor/ cu o singură lovitură./ Ea râde spre mine,/ ea surâde./ Ea ridică spre ochii mei/ ochii ei strălucitori./ Ea întinde mâna spre mine,/ ea scutură surâzând şi râzând/ pletele negre./ Dar eu aş putea s-o omor/ cu o singură lovitură./ Acum, ea începe să spună cuvinte/ suave, naive, de joc./ Se uită curioasă la mine,/ se încruntă o clipă/ şi iarăşi/ surâde, râde./ Se uită în ochii mei/ cu ochii ei lucitori./ În timp ce eu o contemplu/ şi aş putea s-o omor/ cu o singură lovitură.// ...Zic: ce lecţie de curaj, Domnule, aici, acum, în Podul călătoriei mele în/spre cei Şapte ani!...Şi dinspre acelaşi diedru o aud pe Doamna Poeziei, Ileana Mălăncioiu: "M-au ascuns bătrânii, după obicei,/ să nu uit de frica păsării tăiate,/ şi ascult prin uşa încuiată/ cum se tăvăleşte şi se zbate.// Strâmb zăvorul şubrezit de vreme/ ca să uit ce-am auzit, să scap/ de această zbatere în care/ trupul mai aleargă după cap.// Şi tresar când ochii, împietrind de groază,/ i se-ntorc pe dos, ca să albească,/ şi părând că-s boabe de porumb,/ alte păsări vin să-i ciugulească.// Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,/ şi le schimb când mi se pare greu,/ până nu sunt moarte, să mai stea legate/ cel puţin aşa, prin trupul meu.// Însă capul moare mai devreme,/ ca şi cum n-a fost tăiată bine,/ şi să nu se zbată trupul singur,/ stau să treacă moartea-n el prin mine.//...Şi iarăşi zic: ce lecţie de frică, Doamnă, aici, acum, în Podul călătoriei mele spre cei Şapte ani!...Da! Însă, cum voroveşte Iolanda Cremene, eu visez Ithaca, dar strig Moldova! Aşa se aude şi poetul Cezar Ivănescu din diedrul nord-estic: "!nu-l mai plângeţi pe acela/ care vecinic singur nu-i,/ plângeţi-l pe cel ce n-are/ Moartea şi Moldova lui!"...Nu?
Dacă vrei curaj, încearcă să-ţi fie frică (XVI) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
