FINANŢELE gălăţene au avut ÎNCASĂRI peste aşteptări. Despre ce SUMĂ este vorba
Foto: Sursa foto: pressalert.ro

FINANŢELE gălăţene au avut ÎNCASĂRI peste aşteptări. Despre ce SUMĂ este vorba
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sumele încasate la bugetul general consolidat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi se ridică, în trimestrul întâi al acestui an, la valoarea de 2.992 milioane de lei, cu aproape şapte la sută peste programul de încasări stabilit la nivelul ANAF şi cu 8,92 la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe activitatea fiscală, AJFP Galaţi s-a plasat cel mai bine în ceea ce priveşte realizarea programului de încasări, cu aproape 431 milioane de lei, cu 7,8 la sută peste ţinta stabilită iniţial. Pe locurile următoare, după acest criteriu, se plasează Vrancea, cu încasări de aproape 208 milioane de lei (+4,42 la sută faţă de planul de încasări), Buzău, cu 296 milioane de lei (+1,99 la sută), Constanţa, cu 754 milioane de lei (+1,76 la sută). Singurul judeţ în care nu s-a reuşit realizarea planului de încasări a fost Brăila, unde s-au încasat 258 milioane de lei, adică 97,63 la sută din sumele fixate iniţial.

O depăşire semnificativă a planului de încasări s-a înregistrat pe activitatea vamală, cu 882,4 milioane de lei, cu 19,11 la sută mai mult faţă de cât era stabilit iniţial.

Directorul general al DGRFP Galaţi, Eugen Ciorici, a precizat că încasările au crescut considerabil în ultima lună: "Încasările lunii martie, ce au totalizat 1.218 milioane de lei, au fost cu 219,13 milioane de lei superioare nivelului de plan şi au condus la un rezultat cu aproape 22 de procente peste ceea ce fusese stabilit iniţial de conducerea ANAF. Este evident că cele peste 161 de milioane de lei realizate în plus de către activitatea vamală în luna martie 2015 se constituie într-o bază incontestabilă a îmbunătăţirii nivelului de colectare al DGRFP Galaţi per ansamblu în primul trimestru al anului în curs. În această perioadă, realizările noastre au depăşit cu 195,46 milioane lei ţinta iniţială şi această realitate trebuie să se constituie într-o premisă a activităţii noastre şi pe viitor".


CITEŞTE ŞI: REDUCERI pentru românii care au luat CREDITE ÎN FRANCI de la Volksbank

Citit 1704 ori Ultima modificare Marți, 07 Aprilie 2015 23:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.