În PIEŢE se va vinde doar cu ATESTAT. Cine VINDE ILEGAL, riscă AMENZI colosale

În PIEŢE se va vinde doar cu ATESTAT. Cine VINDE ILEGAL, riscă AMENZI colosale
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Producătorii agricoli care vând în pieţe ar trebui să aibă, de astăzi, atestat de producător şi carnet de comercializare. Aceste noi cerinţe sunt impuse prin Legea 145/2014, care a intrat în vigoare anul trecut, pe 3 noiembrie.

Potrivit legii, atestatul de producător i se eliberează persoanei fizice care desfăşoară activitate economică în sectorul agricol. Atestatul e valabil numai pentru titularul acestuia şi are scopul de a atesta calitatea de producător agricol. Documentul va cuprinde numele şi prenumele producătorului agricol, precum şi denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată, respectiv efectivele de animale, care sunt înregistrate în registrul agricol organizat de autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază se află terenul/ferma/gospodăria. Ca valabilitate, atestatul durează un an de la data emiterii şi trebuie vizat semestrial, prin semnarea şi aplicarea unei ştampile a primarului comunei sau oraşului în care se află exploataţia agricolă.

Tot conform legii, atestatul nu se poate elibera decât după ce autorităţile au verificat ceea ce a declarat persoana care a solicitat actul. După verificare, primarul comunei sau oraşului în care se află exploataţia va elabora atestatul de producător în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării. Chitanţierul ţăranului se numeşte carnet de comercializare. Agricultorii persoane fizice care obţin atestat de producător n-au cum să vândă în pieţe, în spaţiile special dedicate producătorilor sau altor comercianţi, decât în baza unui carnet de comercializare.

Potrivit Legii 145/2014, carnetul de comercializare poate fi folosit de producător sau de rudele acestuia de gradul I pentru comercializarea produselor obţinute în ferma proprie. Nu se pot cumpăra produse de la intermediari, în baza acestui carnet.

Carnetul de comercializare a produselor va funcţiona ca un chitanţier. Când vor vinde produse, în orice cantitatea şi structură sortimentală, indiferent de calitatea cumpărătorului, respectiv persoană fizică sau persoană juridică, agricultorii vor utiliza filele din acest carnet, după cum urmează: primul exemplar se înmânează cumpărătorului, al doilea exemplar se păstrează de către vânzător, iar al treilea exemplar se păstrează la carnet.

Piaţa se obligă să asigure 40 la sută din locurile de la tarabe pentru producători, dar nici aceştia din urmă nu sunt lipsiţi de obligaţii. Fiecare produs trebuie etichetat corespunzător, cu numele, localitatea de provenienţă, data obţinerii produsului şi preţul de vânzare.

Producătorii care nu au grijă cum folosesc carnetul de comercializare sau intenţionează să fraudeze statul riscă amenzi usturătoare. Mai exact, cine nu respectă regimul de utilizare al filelor, riscă să plătească între 1.000 şi 2.000 de lei. Cine nu etichetează corect marfa va plăti între 100 şi 300 de lei, iar cine nu are atestat valabil sau carnet poate scoate din buzunar până la 22.500 de lei.


MERCURIAL/ Cât îi COSTĂ pe gălăţeni GRĂTARUL DE 1 MAI

Citit 2733 ori Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 01:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.