PIAŢA ENERGIEI: Efectul "certificatelor verzi" asupra industriei

PIAŢA ENERGIEI: Efectul "certificatelor verzi" asupra industriei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC), din care face parte şi ArcelorMittal Galaţi, reafirmă faptul că exceptarea companiilor industriale de la plata unei părți din suprataxele pentru electricitate sprijină competitivitatea industriei din România, poziţia sa la nivel internaţional, precum şi peste 1,5 milioane de locuri de muncă, la nivel local.

"Această exceptare vine într-un context european mai amplu, care vizează sprijinirea industriei din Europa, fiind o recunoaştere a faptului că toate ţările UE iau măsuri pentru consolidarea propriilor industrii, inclusiv ţări dezvoltate precum Germania şi Franţa. Decizia de exceptare a companiilor industriale de la o parte din costurile cu energia regenerabilă confirmă faptul că dezvoltarea economică nu poate fi generată în absenţa industriei prelucrătoare. Acesta este un pas vital pentru sprijinirea industriei din România, care creează valoare adăugată, încurajează exporturile şi este responsabilă pentru creșterea economică", se arată într-un comunicat de presă al ABIEC.

În cazul României, sectorul energiei regenerabile a crescut exponenţial în ultimii ani, fiind atinsă cu şase ani înainte de termen, ţinta de 20 la sută de « energie verde ». Pe de altă parte, creşterea necontrolată a subvenţiilor pentru energia regenerabilă a condus la mărirea anualizată cu 30 la sută a taxelor totale plătite de consumatori, fapt ce ameninţa serios competivitatea activităţii industriale. În cele din urmă, pe baza Ghidului UE, autorităţile din România au implementat o schemă de reducere a suprataxelor cu certificate verzi pentru companiile industriale, în funcţie de consumul acestora, de până la un maxim de 85 la sută, schemă de care a beneficiat şi combinatul siderurgic gălăţean.

Citit 1769 ori Ultima modificare Joi, 25 Iunie 2015 20:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.