Câţi angajaţi vor PLECA de la COMBINATUL siderurgic gălăţean

Câţi angajaţi vor PLECA de la COMBINATUL siderurgic gălăţean
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Angajaţii Combinatului siderurgic gălăţean care vor să iasă la pensie anticipat au putut cere acest lucru conducerii ArcelorMittal până la jumătatea lunii trecute. Potrivit unor informaţii ale surselor apropiate activităţii din ArcelorMittal Galaţi, dar neconfirmate de Combinat, ar fi vorba despre circa 400 de persoane.

Singurul lucru confirmat de Combinat până la acest moment este că dosarele celor care vor să iasă la pensie sunt pe masa de lucru a departamentelor competente să le examineze.

"ArcelorMittal Galaţi analizează, în prezent, cererile angajaţilor care îşi doresc să facă parte din programul de prepensionare. Procesul va continua în următoarele luni, deoarece trebuie să ne asigurăm că plecările nu vor afecta activitatea companiei. Schema de prepensionare este benefică atât pentru angajaţii care îşi doresc să se pensioneze anticipat cât şi pentru productivitatea unităţii noastre", a precizat country communicatorul ArcelorMittal România, Dorian Dumitrescu.

Foto: arhiva "Viaţa liberă"

Citit 4397 ori Ultima modificare Joi, 13 August 2015 10:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.