Laureaţii „TOPULUI FIRMELOR - 2015” al Camerei de Comerţ Galaţi

Laureaţii „TOPULUI FIRMELOR - 2015” al Camerei de Comerţ Galaţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Ziarul "Viaţa liberă", Premiu de Excelenţă pentru articolele pe teme economice


Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Galaţi a aniversat vineri, 30 octombrie, 25 ani de la reînfiinţare, conform HG 799/1990, eveniment marcat printr-o festivitate care s-a desfăşurat la Sala de Conferinţe a Hotelului "Vega".

De-a lungul timpului, CCIA Galaţi a contribuit la dezvoltarea economiei locale, punând la dispoziţia mediului de afaceri instrumente precum terminalul Bursei Române de Mărfuri, Şcoala de Afaceri, Fundaţia pentru promovarea IMM-urilor, reţeaua de informare privind parteneriatele internaţionale.

Punctul central al festivităţii de ieri l-a reprezentat, însă, prezentarea „Topului Firmelor Gălăţene - 2015” şi premierea companiilor care s-au făcut remarcate în ultimul an în mediul de afaceri gălăţean. Indicatorii economici au fost, desigur, importanţi, dar în întocmirea topului s-a ţinut cont şi de modul în care companiile s-au achitat de obligaţiile care le reveneau faţă de bugetele publice sau partenerii de afaceri. „Companiile selectate astfel au arătat, practic, că sunt pe deplin capabile să activeze într-un climat concurenţial, la parametri de eficienţă europeni şi merită în consecinţă întreaga noastră apreciere”, a precizat Ion Mocanu, preşedintele CCIA Galaţi.

Iată şi care au fost laureaţii din acest an ai Topului Firmelor realizat de CCIA Galaţi:

La categoria întreprinderi foarte mari, primele locuri au fost ocupate de Arabesque SRL (Comerţ) şi Apă-Canal (industrie). La întreprinderi mari, Katy SRL, Tancrad SRL şi Arcada Company au fost premiate la secţiunea Construcţii, Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA, pentru Servicii, iar Mairon SA, la secţiunea Comerţ. Din rândul întreprinderilor mijlocii s-au remarcat Maritime Solutions SRL, pentru Servicii, şi Dedal Bahamat SRL, în Construcţii. Întreprinderile mici i-au avut drept laureaţi pe Adina SRL (Industrie), AttoSoft SRL (Cercetare Dezvoltare şi High-Tech), Elco SRL (Industrie), iar microîntreprinderile pe Multiprint SRL (Industrie) şi B.M.V. Olimpia SRL (Industrie). Printre laureaţi s-a numărat şi ArcelorMittal Galaţi, premiat pentru prima poziţie în topul exportatorilor gălăţeni.

Nu în ultimul rând, în cadrul festivităţii Topului Firmelor au fost decernate plachete aniversare, medalii şi Diplome de Excelenţă unor companii sau instituţii care au contribuit la dezvoltarea mediului economic gălăţean. Una dintre distincţii a fost decernată ziarului „Viaţa liberă”, pentru articolele pe teme economice.

Citit 3814 ori Ultima modificare Vineri, 30 Octombrie 2015 21:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.