CERCETAREA PISCICOLĂ se îneacă încet şi sigur

CERCETAREA PISCICOLĂ se îneacă încet şi sigur
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

La acest moment, mai sunt, în ţară, doar două institute de cercetare piscicolă pentru ape interioare. Unul este la Galaţi (deşi puţină lume mai ştie despre el), iar al doilea este la Nucet, lângă Târgovişte. Numărul cercetătorilor este tot mai mic, de la un an la altul.

Informaţii despre mersul cercetării în domeniul piscicol ne-a oferit directorul institutului gălăţean, Neculai Patriche. "Evoluţia cercetării în domeniul piscicol este, de fapt, o... involuţie. Dar asta nu e doar o problemă a cercetării în domeniul piscicol, ci a cercetării din domeniul agricol, în general. Cei care fac cercetare în cultură vegetală sau zootehnie primesc subvenţie pe suprafaţă. Noi nu primim, ci chiar plătim pentru apa pe care o administrăm. În 2009, spre exemplu, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură şi Industrializarea Peştelui Galaţi avea 105 angajaţi. Acum mai avem 33 de oameni pe statele de plată, dintre care doar 12 sunt cercetători. Şi tare mi-e teamă că şi aceştia vor pleca. Eu sunt conducător de doctorat şi încerc să-i mai momesc. Le dau subiecte, îi ajut să le cerceteze… Dar cum poţi convinge un cercetător să stea aici şi să lucreze - nu-i deloc uşor să faci cercetare! - când îi oferi salariu de 1.000 de lei. Şi nici acela la timp. Asta înseamnă autofinanţare: când faci bani, plăteşti şi utilităţi, şi oameni, şi tot ce îţi trebuie. Când nu faci, nu plăteşti la timp. Din nefericire, la noi, statul, când vede că te chinui să răzbaţi, se gândeşte mai degrabă că eşti nerentabil şi trebuie să te închidă, decât că trebuie să investească în tine”, a precizat Neculai Patriche.

Foto Gabriel Kolbay

AFLĂ cât COSTĂ să produci peşte, la Galaţi

Citit 2941 ori Ultima modificare Vineri, 13 Noiembrie 2015 22:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.