Ministrul Energiei anunţă IEFTINIREA curentului electric. IATĂ cu cât vom PLĂTI MAI PUŢIN

Ministrul Energiei anunţă IEFTINIREA curentului electric. IATĂ cu cât vom PLĂTI MAI PUŢIN
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

După reducerea TVA şi a tarifelor de distribuţie, facturile la energia electrică vor scădea cu opt la sută în medie din ianuarie, a declarat, marţi, 12 ianuarie, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

"Monitorizăm care sunt efectele scăderii TVA, inclusiv pe piaţa de energie electrică, unde, după reducerile operate de reglementator, există estimări pentru o scădere de opt procente în medie", a precizat Grigorescu.

Totodată, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a diminuat cu 12 la sută în medie tarifele de distribuţie a energiei electrice de la 1 ianuarie. Aceste tarife reprezintă 40 la sută din preţul final.

Ponderea certificatelor verzi în factura consumatorilor casnici a crescut după ce mai multe companii mari consumatoare de energie au fost exceptate de la plata unei părţi a certificatelor verzi, pe care trebuie să le plătească restul consumatorilor. Printre aceste companii se află Alro Slatina, Arcelor Mittal Galaţi, Lafarge, Carpat Cement, Saint-Gobain, Azomureş.

Citit 2591 ori Ultima modificare Marți, 12 Ianuarie 2016 20:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.