Noi reguli pentru constructori în materie de facturi la energie

Noi reguli pentru constructori în materie de facturi la energie
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Constructorii vor avea la dispoziţie doi ani, în cazul clădirilor publice şi patru ani, în cazul clădirilor rezidenţiale, pentru a-şi pune la punct tehnologiile şi proiectele, astfel încât pierderile energetice ale imobilelor să fie aproape de zero.

Noile norme au fost adoptate în ultima şedinţă a Guvernului, pe 27 ianuarie, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Ordonanţa de modificare şi completare a Legii nr.372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată. În fapt, ordonanţa respectivă transpune în legislaţia naţională o serie de norme europene (Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European) care fixează o serie de ţinte de eficienţă energetică ce ar trebui atinse până în 2020.

La modul practic, creşterea eficienţei energetice presupune realizarea unui clădiri cu un consum redus de energie pentru încălzire, aer condiţionat, apă caldă, iluminat, electrocasnice, iar proiectul aprobat de Guvern se afla pe lista de priorităţi pe 2016 a MDRAP.

„Noul act normativ prevede că toate clădirile noi, pentru care recepţia la terminarea lucrărilor se efectuează în baza autorizaţiei de construire emise începând cu 31 decembrie 2020, vor fi clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero (prescurtat nZEB, din engl. nearly zero energy buildings). Pentru clădirile publice, regula se aplică începând cu data de 31 decembrie 2018. În această categorie intră clădirile la care consumul de energie este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut şi este acoperit, în proporţie de minimum 10 la sută cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la faţa locului sau în apropiere”, se precizează într-un comunicat de presă al MDRAP remis redacţiei.

Ideea ar fi că o creştere a eficienţei energetice a clădirilor ar fi benefică şi pentru mediu, dar şi pentru buzunarul utilizatorilor, dat fiind faptul că pierderi energetice mai mici înseamnă facturi mai mici.

Ordonanţa mai prevede şi obligaţia primarilor din localităţile urbane cu mai mult de 5.000 de locuitori să iniţieze planuri locale multianuale pentru a creşte numărul de clădiri noi şi existente al căror consum de energie este aproape egal cu zero, în baza acestora MDRAP urmând să elaboreze un Plan naţional de creştere a eficienţei energetice.

O serie de programe privind creşterea eficienţei energetice au fost derulate prin intermediul MDARP, în special pe proiectele de reabilitare termică a clădirilor. Un astfel de proiect, de exemplu, finanţat prin Regio, se află în derulare la nivelul municipiului Galaţi, obiectivul final fiind anveloparea a 11 blocuri. Aceste lucrări, parte a unui proiect pilot derulat la nivel naţional, s-ar dori să fie începutul unor proiecte de reabilitare termică mai ample derulate la nivelul municipiului. Tot în Galaţi, până la sfârşitul acestui an ar urma să fie finalizat şi noul sediu al Primăriei. Chiar dacă n-ar urma să fie supus rigorilor de execuţie a noii Ordonanţe privind eficienţa energetică, proiectul a ţinut cont de atingerea unor standarde moderne şi din acest punct de vedere.        

Citit 2519 ori Ultima modificare Duminică, 31 Ianuarie 2016 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.