În primele două luni ale acestui an, importurile de lapte brut au crescut, în România, cu 50,5 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). N-a crescut însă şi consumul de lapte pe cap de locuitor, aşa că singura concluzie logică pe care o putem trage este că bem, cu toţii, mai mult lapte de import. Şi asta în condiţiile în care producătorii români au probleme serioase cu vânzarea laptelui recoltat din fermele proprii şi cer, de săptămâni bune, o subvenţie de la stat care să-i ajute să poată supravieţui în perioada următoare.
Cum am ajuns să bem lapte din ţări străine, în timp ce al nostru, românesc, se vinde din ce în ce mai greu, vă spunem astăzi.
Lactatele nu prea sunt de noi
Adevărul este că noi, românii, nu suntem nici mari băutori de lapte şi nici amatori de brânzeturi. În luna noiembrie a anului trecut, producătorul de lactate Olympos dădea publicităţii un studiu potrivit căruia doar un român din doi bea lapte zilnic, iar consumul mediu, pe cap de locuitor, în ţara noastră, este de doar 32 ml pe zi. Comparativ, irlandezii consumă 396 ml lapte pe zi (adică de peste 12 ori mai mult decât noi), iar finlandezii beau 341 ml lapte pe zi. De fapt, potrivit aceluiaşi studiu, doar bulgarii consumă ceva mai puţin lapte decât noi.
Judecând după media naţională de consum, putem aprecia că gălăţenii n-ar bea mai mult de 8,3 tone de lapte zilnic, în condiţiile în care o cantitate mult mai mare de atât livrează doar societatea Agrimat Matca (cel mai mare producător de profil din judeţ) pe poarta căreia ies, zilnic, cisternele cu 15.000 de litri de lapte. Plus că mai avem încă vreo câţiva mici producători. Chiar dacă nu se şi procesează tot acest lapte în judeţ, tot ne-am putea duce cu gândul la faptul că producem suficient lapte cât să bem cu toţii din el. Doar că, din paharul nostru cu lapte, o gură e românesc, iar restul, polonez, olandez, bulgăresc sau nemţesc.
Contează cine vinde, nu doar cine produce
Dacă vrei să bei lapte pasteurizat (deci, mai sigur pentru sănătate) n-o să-l cumperi de la ţăranii care-l aduc ambalat la PET, în piaţă, ci o să-l iei din raftul sau din frigiderul supermarketului. Or, supermarketul nu e este o societate să fi fost creată de investitori români, şi nici capitalul folosit nu-i românesc. Aşa că acest mare comerciant îşi promovează, înainte de toate, producătorii din ţara lui.
Să luăm exemplul lactatelor de la Lidl. Sub marca Pilos, se vând şi lactate produse în România, dar şi din cele aduse din Polonia şi Bulgaria. Sun marca de brânzeturi Bluedino, majoritare produsele sunt importate din Bulgaria şi Polonia, potrivit etichetelor. Şi la fel se întâmplă cu multe dintre lactatele din celelalte supermarketuri. De ce suntem în situaţia de a cumpăra brânzeturi străine, în defavoarea celor româneşti? Pe de o parte, fiind societate cu capital străin, normal ar fi să îşi încurajeze economia de acasă, cea care i-a creat. Dar nu-i vorba numai despre patriotism aici. Sau poate că nu e deloc patriotism. Adevărul este că sunt state europene (Olanda, Germania etc.) în care marii actori din industria lactatelor - văzându-se scăpaţi de constrângerea cotei, care limita producţia şi care a fost eliminată la 1 aprilie 2015 - au început să producă mult, tot mai mult. Or, cine produce mult produce mai ieftin, aşa că şi preţurile la care îşi permit să vândă sunt mai mici decât cele la care pot da fermierii românii. Iar pentru comerciant, una este să ia lapte din ţara noastră cu 1,1 lei pe litru şi alta să-l importe la un preţ mai mic, cu cheltuiala de transport inclusă.
Noi, consumatorii, avem mai degrabă un rol pasiv în tot acest joc de piaţă. N-avem cum merge la fermă, să ne cumpărăm un PET de lapte, pentru că ferma nu livrează în acest regim. Aşa că suntem obligaţi să cumpărăm ce găsim în magazinele mai mari sau mai mici. Putem, bineînţeles, să citim etichetele şi să cumpărăm mai mult lactatele româneşti. Asta, dacă nu cumva cele importate sunt un pic mai ieftine şi doar pe alea ni le permitem, momentan...
