Mă simt pustiu...şi te împiedici
de pragul sufletului meu
când vezi că n-are nici o noimă
şi nici un pic de Dumnezeu!...
Mă simt pustiu...nu mă aşteaptă
nici un plecat, nici un venit,
nu mă mai strigă măcar nimeni
să-mi dea oleacă de chibrit,
să-mi dea un seu de lumânare,
poate mai văd pe unde merg...
poate mă vezi şi tu, iubito,
străpuns de raza unui cerc!
Ştii, cercul cel de altădată,
care umbla prin visul meu
lăsat pe drum când lăcomia
l-a fugărit pe Dumnezeu!...
Ştii, cercul cel fără de număr,
fără-nceput, fără sfârşit,
e trist, acum, nu are vlagă
şi n-are nici măcar chibrit,
să-(mi) facă foc la toate cele
care mai sunt şi care nu-s...
să vezi, frumoaso, cum începe
nimic în plus...nimic în plus...!
