Sindicatele cer un salariu minim de 1.450 de lei pentru 2017

Sindicatele cer un salariu minim de 1.450 de lei pentru 2017
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Propunerea sindicatelor pentru salariul minim pe economie aferent anului 2017 este de 1.450 de lei, începând de la 1 ianuarie, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, după întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor. Acesta a precizat că partea patronală nu a venit cu o propunere unitară, iar discuţiile vor fi reluate astăzi.

"(...) Noi, ca parte sindicală, suntem obişnuiţi cu strategii de negociere de acest fel, dar în momentul în care fiecare susţine altceva, i-am rugat frumos, faceţi-vă lecţiile acasă şi veniţi cu un singur punct de vedere, pe care să îl susţineți ca parte patronală", a afirmat Dumitru Costin.

De asemenea, liderul sindical susţine că în cazul în care partea patronală va cere sindicatelor să facă "un pas înapoi", atunci sindicatele vor propune o creştere mai mică, dar vor cere indexarea deducerilor salariale. 

Citit 2223 ori Ultima modificare Joi, 08 Decembrie 2016 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.