Băncile au câştigat, în ultimele două luni, majoritatea proceselor pe darea în plată în care există sentinţe definitive. Cele mai multe instanţe de fond așteaptă motivarea deciziilor luate în octombrie de Curtea Constituţională pe această lege.
Legea dării în plată, intrată în vigoare în primăvara anului trecut, le-a dat multe speranţe românilor care nu îşi mai puteau permite plata creditelor imobiliare, luate în euro sau franci elveţieni. Prin această lege, puteau scăpa de datorii, cu condiţia renunţării la posibilitatea de a mai contracta un alt astfel de credit în viitor. Şi, în primele săptămâni, deja se iviseră şi câţiva câştigători ai unor asemenea procese cu băncile.
11 contestaţii în ultimele două luni
Din noiembrie şi până acum, instanţele de judecată au admis, definitiv, 11 contestaţii ale băncilor la notificările clienţilor de dare în plată. În alte cinci dosare, contestaţiile au fost respinse. Odată cu aceste sesizări şi contestaţii, Curtea Constituţională a admis, în parte, cererea băncilor cu privire la statutul neconstituţional al Legii dării în plată, şi a stabilit că aceasta se aplică doar în condiţii de impreviziune.
Cine poate da în plată
În forma finală a legii, adoptată de parlament şi publicată în Monitorul Oficial, Legea spune că pot să dea în plată persoanele fizice consumatori, care au ipotecat o locuință în favoarea băncii, fără condiții privind situația financiară a acestora. Curtea a interpretat că Legea este constituțională în măsura în care intervine impreviziunea, ceea ce dă o cu totul altă conotație legii, pentru că stingerea datoriilor nu se mai întâmplă doar din voința debitorului. Impreviziunea intervine, potrivit CCR, când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepțional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părți la data încheierii contractului.
Până acum, băncile au câştigat, definitiv, în 12 dosare şi au pierdut doar în opt, începând din luna mai 2016.
Impreviziunea intervine, potrivit CCR, când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepțional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părți la data încheierii contractului.
