Hoţii ne fură poliţiştii cărămidă cu cărămidă!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Casele istorice care se fură cărămidă cu cărămidă din oraş nu mai miră demult pe nimeni. Proprietarii sunt, în cel mai bun caz, absenţi din ţară şi habar nu au de ce li se întâmplă imobilelor. Cel mai adesea însă, proprietarii aprobă tacit furtul imobilelor, mai ales atunci când ele sunt de patrimoniu şi, deci, nu pot fi demolate cu acte în regulă. Cum de cele mai multe ori valoarea financiară a terenului de sub clădire depăşeşte cu mult valoarea culturală a faţadelor, imobilele pică pradă "termitelor" demolatoare. Sunt persoane fără venituri, izolate de sărăcie la marginea societăţii şi care supravieţuiesc din astfel de "episoade". Dincolo însă de nefericirea ţiganilor care îşi riscă viaţa - dar şi pe a trecătorilor - demolând şi furând casele cărămidă cu cărămidă, rămâne o realitate parcă şi mai dură: nu există autoritate care să pună capăt acestui vandalism. Poliţia Locală, adică agenţii plătiţi de municipalitate în principal pentru a menţine ordinea şi linişte publică, dar şi pentru a apăra proprietatea, nu se implică, ba mai mult, pleacă ochii în faţa unei astfel de realităţi. Nu o dată a semnalat "Viaţa liberă" cazul imobilelor furate de ţigani şi nu o dată am primit din partea Poliţiei Locale răspunsul-stereotip: casa este proprietatea privată a lui ...X, deci poliţia nu are cum să intervină. Nu are cum sau nu vrea? Casele se fură ziua în amiaza mare, iar autoritatea în măsură să intervină aleargă către alte activităţi, mai comode, în care nu există riscul de a supăra pe cineva. E mai uşor, nu? să amendezi o mamaie pentru că a trecut strada prin loc nepermis, sau o fetiţă, pentru că a avut tupeul să îşi plimbe câinele fără botniţă în parcul unde oricum hălăduiesc haite întregi de patrupezi vagabonzi, decât să stopezi demolarea unei case istorice, punând, astfel, în pericol, cine ştie ce interes imobiliar al vreunui mare mahăr... 

Faptul că poliţia evită să intervină în orice situaţie în care ar putea să deranjeze pe cineva (când aţi văzut, de pildă, ultimul şofer amendat că şi-a parcat maşina în faţa sediului PSD pe prima bandă de mers?) are un efect devastator. Deja hoţii de clădiri au prins curaj şi... vând pur şi simplu cărămizile în plină stradă. O fac ostentativ, în plină stradă, cum se plimbă tatuaţii băieţi de băieţi, pe contrasens, prin faţa poliţiştilor locali!

E clar, cei care fură casele bucată cu bucată sunt doar ultima verigă a "lanţului trofic infracţional organizat" - căci ce nenorocit care nu are după ce să bea apă ar risca să încalce flagrant legea dacă nu ar şti că "are spatele" acoperit?

Efectul faptului că poliţiştii locali nu fac ordine în astfel de cazuri este lipsa de autoritate, de care agenţii deja se plâng şi pe care o simt zi de zi. Trecând peste lipsa de consideraţie de care au parte din partea poliţiştilor subordonaţi MAI (care le reproşează poliţiştilor locali că nu au atâta şcoală cât ei, ci sunt doar foşti gardieni publici), poliţiştii locali sunt din ce în ce mai puţin respectaţi de cetăţeni. Dar ceea ce nu înţeleg ei - dar nu doar ei, ci şi mulţi alţii, mai cu pretenţii! -  este că respectul nu se câştigă prin acţiuni în forţă asupra persoanelor care nu se pot apăra, ci prin conduită profesionalistă şi corectă, indiferent de circumstanţe.   

Citit 3504 ori Ultima modificare Joi, 16 August 2012 17:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.