Proiectul de modernizare a străzii Traian, despre care a scris miercuri colega noastră Anca Melinte, a stârnit un val de comentarii pe site-ul ziarului, dar a dat naştere şi unor apeluri telefonice mai puţin plăcute. Aşa încât m-am simţit obligată să fac unele precizări, pentru a tăia din rădăcină unele afirmaţii deplasate.
Vizavi de despăgubirile ce se acordă proprietarilor afectaţi de lărgirea străzii, Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele din Legea 90/2011, este extrem de clară. N-o să intru eu în detalii, cine este interesat de prevederile exacte, le poate căuta. Ideea este însă că lărgirea străzii Traian este o lucrare de utilitate publică, există deci cadrul legal pentru realizarea proiectului. Iar proprietarii afectaţi (deşi, să fim serioşi, lucrarea în sine va spori valoarea proprietăţilor din zonă, întrucât o stradă modernizată, cu acces larg, aflată în proximitatea Pieţei Centrale, devine un vad comercial foarte bun) trebuie despăgubiţi, nu există dubii vizavi de acest subiect. Nu suntem în pampasul argentinian, totuşi!
În altă ordine de idei, vizavi de casa din drum, aflată chiar în faţa Muzeului de Artă şi care adăposteşte un magazin de haine - să fi fost măcar unul de obiecte de artă, dacă tot trebuie să fie un negoţ - trebuie să reamintesc faptul că "Viaţa liberă" a scris încă de când era în construcţie. Ne-am opus şi atunci nenorocirii urbanistice cu pricina, dar, din păcate, proprietarul era acoperit de hârtii. Acum, se ridică întrebarea dacă nu cumva se cunoşteau intenţiile municipalităţii de a extinde strada Traian pe porţiunea respectivă, iar ridicarea, în timp record, a casei cu pricina nu o fi avut vreo legătură chiar cu posibilitatea obţinerii unor despăgubiri consistente după doar câţiva ani. Dar este posibil ca aceasta să fie doar încă o teorie a conspiraţiei, la nivel micro-urbanistic. Un lucru este însă cert: căsoiul din drum arată oribil, n-are ce căuta acolo, e ca un rahat de câine, că tot sunt la modă, în mijlocul aleii pavate şi mărginite de trandafiri înfloriţi. Zona pietonală respectivă, chiar dacă a fost gândită într-un regim de tristă amintire, are măcar un sens: fântână arteziană, bănci, trotuare şi alei, magazine de o parte şi de alta, la parterul şi etajul I al blocurilor, nicidecum în mijlocul drumului. Cu doar ceva idei deştepte privind sporirea numărului de plante - cum ar fi de exemplu aducerea unor arbori şi arbuşti în ghivece, dar de dimensiuni mai mari decât salcâmii japonezi de pe Brăilei - locul ar putea deveni chiar frumos. Acum, se pare că lărgirea străzii ne va scăpa şi de construcţia nepotrivită. Şi proprietarii îşi vor face, cu banii primiţi, o altă casă, mai mare şi mai frumoasă.
Acestea fiind spuse, oameni buni, poate ar fi timpul să privim dincolo de lungimea propriului nas, să vedem şi ce proiecte sunt bune pentru majoritate şi să le facem. Nu de alta, dar e absolut necesar să ne desprăfuim oraşul, să-l deschidem, să creăm condiţii pentru flux de marfă, pentru investitori. Altfel, murim cu casa în drum şi cu mândria celor doi, patru metri în plus de curte, pe o stradă pe care nu mai trece nimeni!
