De ce m-aş mai duce la vot?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zilele trecute, un reprezentant al administraţiei publice locale îmi spunea că judeţul nostru are o problemă majoră la nivel de reprezentanţi. Oficialul îmi explica faptul că la Cluj, Constanţa sau Ploieşti există o altfel de atmosferă decât la Galaţi. Acolo, aleşii se dau de ceasul morţii să aducă avantaje regiunii, iar pentru asta fac lobby agresiv la miniştri, se bat pentru fiecare centimă ce ar putea ajunge în judeţ, sunt într-o permanentă zbatere pentru a-i convinge pe investitorii privaţi să creeze locuri  de muncă acolo, la ei în zonă, şi nu în altă parte.

Iniţial, am crezut că vorbele interlocutorului meu sunt doar explicaţii ale propriei ineficienţe. Însă, răsfoind presa locală din câteva capitale de judeţ, am descoperit că omul are dreptate. La Cluj, Oradea, Braşov, Constanţa sau Ploieşti se deschid, la fiecare două-trei luni, noi afaceri ale unor investitori de talie continentală sau chiar mondială. Apar tot felul de fabrici, apar sute de locuri de muncă, se generează plusvaloare, deci bunăstare. La noi, praf şi pulbere!

Au trecut doi ani de la ultimele alegeri şi nu pot, oricât m-aş strădui, să găsesc o afacere importantă concretizată la Galaţi. Am rămas, ca judeţ, în zona turismului pe bani publici. Mai vine câte un chinez în excursie şi ne promite scară la cer şi ochi la ceafă. Mai apare câte un boşiman şi ne arată mărgele colorate. Mergem şi noi la ei şi le gustăm tocăniţa şi trăscăul. Dar asta-i tot. Nu vin investitori, nu apar noi afaceri. Doar se micşorează cele vechi. Nu se creează noi locuri de muncă, ci se împuţinează şi mai tare cele existente.

Vor apărea, cu siguranţă, cârcotaşi care vor spune că e treaba mediului de afaceri să genereze locuri de muncă, nu a guvernanţilor. Aparent, aşa este. În realitate, însă, afacerile se dezvoltă acolo unde găsesc un teritoriu dezirabil. Acolo unde descoperă infrastructură adecvată, mână de lucru calificată, atitudine pozitivă din partea comunităţii şi a reprezentanţilor ei. Ce nu are Galaţiul, din cele enumerate? În mod cert ne lipsesc infrastructura şi atitudinea autorităţilor, căci de oameni calificaţi şi cu chef de muncă dispunem din plin.

Îmi povestea, recent, un investitor din Bacău că, încercând să deschidă o afacere într-o arie cu (pretinse) facilităţi din Galaţi, a trecut printr-un adevărat coşmar. A fost plimbat de la Ana la Caiafa, i s-au cerut kilograme de hârtii, a fost sucit, răsucit, pus să aştepte la uşi cu orele, apoi cu zilele. Asta în timp ce şefii respectivei arii se văicăresc peste tot că nu le vin investitorii în ogradă. În final, investitorul a renunţat la Galaţi şi s-a dus la Brăila, iar impresia lui finală a fost că toată hărţuiala pe care a îndurat-o a fost determinată de faptul că n-a „mişcat”. N-a dat şpagă, adică.

Cred că sistemul public este bolnav de cancer la Galaţi. Primarul se iroseşte între proiecte fără miză şi utopii, Consiliul Judeţului a fost redus la stadiul de ONG pentru apărarea drepturilor maidanezilor, iar cei mai mulţi dintre senatorii şi deputaţii noştri par de pe altă planetă. Interesele gălăţenilor sunt - din ce se vede - prea mici pentru măreţia lor de aleşi, aşa că se ocupă de chestiuni de importanţă cosmică, precum fecundarea „in vitro” sau obiceiurile sexuale ale malgaşilor de ziua a şaptea. De-abia aştept următoarele alegeri!

Citit 1698 ori Ultima modificare Luni, 21 Aprilie 2014 12:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.