Ceea ce nu mi-am imaginat în ruptul capului că se va întâmpla odată căzută dictatura şi instalată impostura, a fost că încă n-o să ne îngăduim să gândim cu adevărat liber! A gândi liber este altceva decât a vorbi liber - un alt câştig, de altfel, astăzi vorbind liber şi, în general, cam degeaba! A gândi nu te poate împiedica decât reaua educaţie: cea construită de bine, de rău, în cei patru, şase ori şapte ani de-acasă, cu răspunderea părinţilor, apoi cu învăţătorii şi profesorii. Liber să gândeşti erai şi sub dictatura lui Ceauşescu sau Dej, şi sub cea a lui Carol al II-lea ori Antonescu; totu´ era să nu spui tare…
Acum, putând vorbi, ar trebui să ne cenzurăm doar prostiile, dar să ne punem mintea la treabă, nu în retorică, ci în a observa, a compara şi a propune, a lupta pentru micile schimbări care modifică întregul unei societăţi. Cu atâtea mostre de gândire oferite de-a gata - referate, sinopsisuri, citate din unii, declaraţii - e drept că este mai economic să preiei decât să inventezi.
Mergem să tragem de fiare la sală, dar ne sfiim să ne încordăm mintea la sala de lectură. Informaţiile de la televizor şi din ziare ne copleşesc, devenim o bancă de idei. Ale altora, care par bune. Dar e trist că, şi cu intenţii bune, aleşii fac prostii mari! Ce să-i faci, de la vlădică la şoşon, gândim doar pentru moment, rezolvări punctuale, nu dezvoltări globale!
Îmi vine în minte un exemplu. La recentul concurs interjudeţean de jurnalism pentru liceeni de la Tecuci, elevii au primit ca temă să vizeze câteva lucruri bune şi câteva nepotrivite, nu neapărat rele, din Grădina Publică tecuceană. Dumitale, ca străin de oraş, ţi-ar fi sărit desigur în ochi aleea personalităţilor sau monumentala catedrală, dar ţi s-ar fi părut neobişnuite, din anii proletcultismului pan-sovietic - statuile lui Gorki şi Puşkin, lângă Eminescu al nostru. Ei bine, majoritatea elevilor au găsit ca fiind rău tocmai ceea ce, pe timp lung, însemna cu adevărat tocmai ceva bun: i-a deranjat zgomotul utilajelor care lucrau tocmai pentru reabilitarea parcului. Şi au găsit OK fluturii (inventaţi) şi plăntuţele de primăvară ce crescuseră singure şi aveau să dispară cu anotimpul.
Sigur, nu le poţi cere unor copii să gândească prea departe, însă am pretenţie ca o administraţie… aleasă să ştie unde se va ridica peste un an sau peste un veac instituţii necesare. Ori noi, azi, întindem gâtul după câte o „plombă” mititică, unde să mai băgăm vreo clădire, le lăsăm să se distrugă pe cele vechi şi nu ne gândim la cele viitoare esenţiale, altele decât… supermarketuri. Mai rău, se fac şi proiecte excelente de arhitectură, ca în cazul Muzeului de Artă Vizuală, se aprobă, se plătesc şi ABIA APOI se constantă că nu rezistă solul! A „căzut” spaţiul? Uităm şi proiectul!
Un cititor comenta, pe bună dreptate, că degeaba visăm la tunel pe sub Dunăre când nu-ţi merg ca lumea nici ceasurile stradale. Poate că un tunel baban ne va face (ceva) mai atractivi şi va atrage şi alte investiţii, dar ar trebui gândit, ca un tot, modernizarea şi întărirea Falezei, organizarea de regate navale, un muzeu al Marinei, nu doar fluturi şi "plombe"...
