Când boul spune “de toate”, doar la fân se gândeşte! Nu la dezvoltare, la viitor, la instituţii noi de edificat, la proiecte colosale. Nici gândacul, copleşit de vastitatea peretelui său de bucătărie, nu este obsedat decât de adâncimea găurii lui şi de distanţa de la gaură la dulapul cu alimente.
Din păcate, mai peste tot în România, iar Galaţiul străluceşte parcă şi mai mult în domeniu, ne omoară gândirea de tip „gaură-dulap” şi nu cea de dezvoltare, cu soluţii uimitoare! A cârpi, a fi “primar-gospodar” suplineşte viziunea, ba aduce şi pericole!
Lucrurile care se tot petrec de ani buni pe Faleză mă intersează într-un mod special: locuiesc şi eu într-un bloc căruia îi şade foarte bine în judeţul Galaţi şi nu aş vrea, deci, să mă trezesc dus de val (valul de pământ!) în judeţul Tulcea, doar pentru că situaţia întăririi malului este amânată de decenii, în speranţa că vom avea noroc! S-a tot cârpit gaura Falezei, apoi au lăsat-o baltă! Părea solidă.
În anii ´60, tehnicienii de atunci au vrut să oprească din fărâmiţare malurile râpoase din pământ galben care dădeau aspect sălbatic Falezei, să acopere galeriile în care se refugiau hoţii şi astfel să arate celor care se plimbau cu vaporaşul pe Dunăre imaginea unui oraş modern. Dar aceasta a fost ca şi cum ai pune dop Niagarei - acoperi ceea ce va bufni cândva de dedesubt! Până prin ´69, s-a construit măreţ, fără piloni, s-au luat premii naţionale pentru arhitectură (recte Complexul comercial Ţiglina I), fără să se cunoască hachiţele pământului gălăţean, acel loess care se compactează de câteva ori la umezeală.
„Omul stăpâneşte natura!” - acesta era sloganul într-o vreme în care învăţai la şcoală că Dumnezeu este o superstiţie. Din păcate, Natura a fost sfidată, construindu-se blocuri grele, la nevoile de atunci ale zecilor de mii de muncitori care veneau din ţară pentru a se angaja într-un combinat siderurgic uriaş. Necazul este că s-a construit în draci şi „corijându-se” ceea ce era lăsat cu rost: s-au umplut văi, s-a asfaltat peste scurgeri naturale! Nu degeaba se mai spune şi acum „Valea Ţiglinei”: Complexul de „la Francezi” este o imagine a neînţelegerii naturii! Pentru că s-a acoperit valea, a apărut o crevasă şi au urmat prăbuşiri! Şi „la Ultimul leu”, s-au construit iniţial blocuri pe înălţimi şi pe piloni, tocmai pentru a lăsa liber pânzei freatice. După Revoluţie, o parte din strada Brăilei s-a prăbuşit în apropiere, dar noi construcţii, recente - pe piloni, cel puţin - au umplut râpa.
Unul dintre proiectele tinerilor arhitecţi care ni s-au adresat acum câţiva ani de-a surda cu idei pe gratis, într-o campanie naţională, viza construirea unor canale spre Dunăre. Sigur, prea tânărul arhitect avea nebunia de a imagina canale care să dea farmec turistic şi spaţiu plimbărilor de agrement, dar dacă cele două aspecte - viitorul turistic şi respectarea scurgerilor naturale - ar fi fost combinate, luate măcar în discuţie ca principiu, am fi dat dovadă de o minte mai dezvoltată decât cea a gândăcelului din perete, care s-ar mulţumi şi cu o comisie de gaură.
Acum, ne mirăm că sub borta veche de pe Faleza de sus, lăsată neacoperită, s-a căscat una şi jos. De parcă ar fi găuri căzute dintr-un camion plin cu găuri şi nu rezultatul unor situaţii veşnic ignorate: păcatele vechii canalizări, de secol XIX, blocurile grele din anii ´50, văile astupate pompieristic (vadul Măcelarilor era cam pe acolo, cândva), necanalizarea apelor pluviale. Ce dopuri vom mai pune malului, fraţilor?
