A început uşoara recesiune. N-a început. Sunt două realităţi paralele ale INS: una pentru organisme internaţionale, alta pentru electorat. Nu mă mir! Trăim în lumi paralele: îmbogăţiţii află de la TV despre inflaţia NOASTRĂ, noi aflăm când pierd nişte zeci de mii de euroi şi rămân, sărmanii, doar cu sute de mii…
Trăim într-o demenţă aproape perfectă, asemănătoare parcă şi cu întunecatul Ev Mediu, când se trăia cu credinţa că va fi mai bine pe Lumea Cealaltă. Baronii (baronii-baroni, nu baronii locali, ca azi) tăiau şi spânzurau (pe atunci şi la propriu), fără să dea socoteală regelui, ci doar „cotizaţie” (biruri, contribuţie la războaie, vânători organizate). Ei complotau prin feude, când cu un duşman, când cu altul, cam ca azi, când vreun primar, ori preşedinte de judeţ aranjează chestii cu partide contrare. Se războia, pe faţă sau pe la spate, regele Franţei cu cardinalul, erau trădări ale supuşilor. Dar ce? Nu vedem şi acum un preşedinte şi un premier la cuţite şi partide care trec la alte partide? Avem şi televiziuni extrem de concurente, care definesc cu totul şi cu totul diferit aceleaşi lucruri făptuite.
De fapt, am convingerea că ţara asta nu a falimentat complet doar pentru că au interes să se producă ceva doar cei care vor să fure din marfă. Nu contează ce vedem „la cârmă”. Mulţi dintre cei de la suprafaţă, aleşi sau numiţi de către cei aleşi, sunt dirijaţi de datoriile către interlopi, unii chiar analfabeţi, da´ şmecheri. Şefii execută comenzile slugii şi se apără cu judecători şi cu procurori de casă, cu zeci de servicii şi contraservicii secrete, cu propriile statistici, de ziarişti vopsiţi… Sunt doar actori care dau o imagine a Puterii şi care fac să pară că lucrurile ar fi bine coordonate, în timp ce ei ţin "de şase" ca să se fure. Organizat. La noi şi crima e „crimă organizată”. Şi Mafia siciliană, model - iată! - şi pentru noi, care „mergea” după reguli medievale, era organizată. „Naşul” era cumpătat, ecumenic, îndatoritor cu slugile, ajuta săracii; plus că nu se ştie când avea nevoie de nenorocit, să-i ceară un mic serviciu, acolo.
La noi, pe rând, tot mai multe VIP-uri ajung după gratii. Becali... Voiculescu... Ambii se pot lăuda cu donaţii, cu fundaţii, cu binele făcut, dar asta arată complexitatea realităţilor duble. Căci şi „Il capo” mafiotul ajută săracii, iar lumea plânge când el moare sau - Doamne-fereşte! - e arestat.
Avem scandal pe pâine, nu şi pâine. Preşedintele ţării e acuzat de matrapazlâcuri, premierul - de incompetenţă şi plagiat, miniştrii - de obedienţă, nepotism şi imbecilitate. Cinste? Demnitate? Chiar nu se poate trăi cu acestea? Ţi-e şi ruşine să mărturiseşti că n-ai luat şpagă, să nu fii luat de prost. „Chiar şi dacă umblăm desculţi, purtăm însă pinteni!” – aşa i-a spus un ales polonez unui gălăţean de-al nostru. Demnitatea este o valoare în sine! Şi uite că sunt mai puţine scandaluri în Polonia.
Încins ca la derby în disputele scandalurilor corupţiei şi luptelor politicii, românul simplu, cinstit sau care pur şi simplu nu are de unde sau cum să fure semnificativ, pune degeaba pasiune în politică. În fond, el nici nu prea există, că nu-l lasă cei care par că ne conduc. Bine zicea Nae Caranfil într-un film al său: între prea bogaţi şi prea săraci, câinii maidanezi constituie clasa de mijloc din România. Nu avem clasă de mijloc, ci de subzistenţă, la mâna, lungă, a celor de prea sus.
