De vreo două săptămâni, tot asistăm neputincioşi la un soi de bâlci electoral care aproape că întoarce stomacul pe dos tuturor oamenilor normali. Stau şi mă întreb cât de proşti ne cred politicienii, de ne vând asemenea gogoşi la nesfârşit? De ce nu-şi dau silinţa să schimbe măcar strategia? De ce vin din patru în patru ani cu aceleaşi penibilităţi ca să ne cerşească votul, după care să se răzbune şi să uite de noi până la alegerile următoare?
În mod firesc, mă întreb şi dacă nu cumva şi noi, electoratul, n-avem cumva o vină că i-am tolerat, i-am votat, mergând de fiecare dată pe ideea să alegem răul cel mai mic, iar prin asta am greşit, dând de înţeles că suntem uşor de cumpărat.
Ce mă şochează cel mai mult este faptul că toate pomenile electorale nu au nimic special. Lucrurile cu care se laudă aleşii noştri nu sunt nici pe departe extraordinare. Sunt chestiuni fireşti, care ar fi trebuit rezolvate la timpul lor, şi prin asta ar fi căpătat mult mai multă greutate. Ele au acum o aură specială, pentru că problemele respective ale oamenilor au fost lăsate de izbelişte o grămadă de vreme. Însă sper ca asta să nu mai păcălească pe nimeni.
Mă refer aici, în special la cele două pomeni electorale, votate deja de Guvern, pentru scutirea de plată a pensionarilor şi mamelor care datorează bani statului. Haideţi să ne înţelegem: e vorba de nişte oameni care nu şi-au însuşit cu de la sine putere sumele respective, ci pentru că funcţionarii diferitelor instituţii au calculat greşit. În mod normal, ei nici n-ar fi trebuit să restituie nimic la stat. Nu ei au greşit, nu ei au cerut banii respectivi, atunci de ce să suporte ponoasele? Ar fi trebuit să plătească funcţionarii care au făcut greşeala. Dar e normal ca politicienii să-şi protejeze pilele şi neamurile angajate pe astfel de posturi călduţe la stat. Şi atunci plăteşte tot omul de rând în locul lor. Prin urmare, năpăstuiţilor cărora nu li se mai cer acum banii înapoi nu li s-a făcut nicio favoare. Doar li se dă ceea ce li se cuvenea.
O altă circotecă, cea a microbuzelor şcolare ale lui Dragnea, pare croită pe acelaşi calapod. În primul rând, e de ştiut că mai bine de 80 la sută (dacă nu şi mai bine) s-au dus la primarii care au aceeaşi culoare cu partidul de guvernământ. În al doilea rând, era normal să dea acele microbuze după ce au desfiinţat o sumedenie de şcoli din sate, fără să se gândească la faptul că sute dintre elevi vor merge pe jos sau cu maşinile aflate în dotarea părinţilor, ca să ajungă totuşi la cursuri. Sincer, m-ar fi convins să-i votez dacă ar fi pus lacătele pe uşile şcolilor respectivela modul logic, adică de-abia după ce ar fi rezolvat dotarea primăriei comunei cu microbuzul necesar. Trebuia să fi aşezat boii în faţa carului şi nu invers.
Cel mai tare m-a amuzat însă ministrul Educaţiei, care are curajul ca în faţa unei cinstite adunări ale învăţătorilor a venit cu promisiuni gen Băsescu: „vom da înapoi cei 100 de euro, pentru cărţi, din fonduri structurale”. Are doi ani de când e la cârma învăţământului. Dacă-l doare atâta de soarta profesorilor, de ce n-a făcut acest proiect mai devreme? Să fi fost oare pentru că i-a luat foarte mult timp să ascundă sub preş dovezile că primul ministru se face vinovat de plagiat? Sau pentru că este foarte ocupat ca licitaţiile pentru manualele digitale să le câştige cine trebuie?
