În ultima vreme, asistăm la Galaţi la adevărată avalanşă de evenimente închinate peştelui şi pescuitului. Spectacole, defilări, mega-banere, expoziţii culinare, hăuleală. O nebunie în toată regula, de ai zice că aici, în urbea noastră, se află bursa mondială a produselor piscicole şi că de aici pleacă spre cele patru zări o parte importantă din peştele care hrăneşte planeta. Am putea chiar să visăm frumos pe chestia asta, dacă n-am şti că realitatea este cu totul alta.
În fapt, Galaţiul nici măcar nu mai există pe harta europeană a comerţului cu peşte. Nici la nivel naţional nu înseamnă mare brânză, de altfel, căci – iată! – lacul Brateş e o baltă fetidă, fără viaţă, balta Vlădeşti a murit şi ea, Tălăbasca aproape a secat, lacul Zătun e doar de decor, bălţile de la Prut de sus raportează producţii nesemnificative, iar acumulările din partea centrală a judeţului mai sunt folosite doar pentru irigaţii. Bune şi alea, dar nu poţi face tradiţionala plachie doar cu ceapă şi roşii. Îţi trebuie şi un crăpcean, un caras, sau măcar o plătică amărâtă.
Potrivit statisticilor oficiale, la Galaţi se mai pescuiesc în scop comercial, anual (incluzând crescătoriile), doar în jurul a 100 de tone de peşte, respectiv vreo 280 de grame de fiecare locuitor al judeţului. Infim. Nesemnificativ. Dacă nici Galaţiul, judeţul dintre ape, nu este capabil să-şi acopere consumul propriu (statisticile arată că populaţia judeţului Galaţi mănâncă anual peste 900 de tone de peşte – adică de nouă ori mai mult decât producem!), atunci ce să mai aşteptăm de la restul judeţelor ţării?
Evident, nu putem scoate această finalitate tristă – mâncăm saramură de import în ţinutul legendar al peştelui – din contextul evoluţiei pisciculturii în ultimele două decenii de democraţie. Nu putem uita distrugerea Pescogal , sub „bagheta” cinică a actualui deputat PSD Florin Pâslaru. Este de menţionat şi abandonarea Brateşului, care este ţinut de 15 ani în devălmăşie, deşi există investitori interesaţi de el. Trebuie să amintim şi distrugerea fermei Vlădeşti, în urma manevrelor fostului senator PD Marius Necula. Nu putem omite nici braconajul cu patalama de pescuit în scopuri ştiinţifice. Şi exemplele pot continua la nesfârşit.
Trist este că nu suntem în stare nici măcar cu banii oferiţi de Uniunea Europeană să facem ceva pentru a reînvia tradiţia peştelui la Galaţi. Dacă aruncaţi o privire pe proiectele pentru care s-au dat bani cu sacul – culmea, cică pentru salvării pisciculturii! – o să descoperiţi numai şi numai bazaconii. Lungi şiruri de concerte (n-am să înţeleg niciodată cum poate creşte producţia de peşte dacă lălăiesc pe o scenă nişte inşi) şi tot felul de scălâmbăieli. Circ. Bani tocaţi aiurea. Pare paranghelie, dar e mai curând parastas, căci de fapt se marchează cu surle şi trâmbiţe decesul industriei piscicole.
Nu pot încheia fără a consemna părerea în chestiune a unui cititor supărat: „Era bun şi nişte circ, însă aş fi preferat să-i fi urcat pe scenă pe cei care au distrus piscicultura gălăţeană şi să-i fi bătut cu biciul, în faţa miilor de spectatori”. Deşi nu cred în violenţă, la propunerea asta subscriu, cu mare plăcere!
