Din nou ni se blochează ceva! De data aceasta, continuarea lucrărilor la viitorul sediu al Primăriei. E chiar oraşul în care nu s-a obţinut, în două decenii, aprobarea Ministerului Culturii pentru o pârlită de reparaţie a soclului statuii lui Brătianu, oraşul în care s-a demolat scheletul metalic al proiectatei săli de box de pe Domnească, în care schelăria palmariului neterminat de la Grădina Botanică aşteaptă să ia calea fierului vechi. E oraşul care se pricepe să demoleze, nu să întemeieze!
Acum, blocarea construcţiei pe care comuniştii au început-o în 1989 şi erau cât pe ce s-o şi termine în 1990, dacă mai întârzia puţin Revoluţia, este blocată de Comisia Regională de Cultură, ne explică primarul. Apar observaţii de genul: „intrarea în clădire este prea mică!”.
Ei bine, când s-a aprobat proiectul clădirii, chiar „Viaţa liberă” a suflat în iaurt, întrebând public şi dacă faţada modernă, din oţel şi sticlă, „rimează” cu frumoasa şi vechea clădire ridicată la 1905 de Mincu. Au fost păreri pro şi contra, iar proiectul a trecut. De altfel, peste tot în lumea civilizată vezi clădiri de patrimoniu alăturate, uneori chiar sufocate, de construcţii moderniste. La Viena, de pildă, vechea catedrală Sfântul Ştefan este înconjurată de clădiri din sticlă multietajate, astfel încât nici n-o poţi cuprinde întreagă în poză! Cine ştie ce comisii mai au şi ăştia…
Nu ştiu dacă brava comisie românească ar trebui să se deranjeze până la Galaţi, aşa cum spunea primarul, o fi având şi alte avize de dat prin toată Moldova, însă o delegaţie de gălăţeni care să ştie ce spune, cu oameni de specialitate, ar putea merge, nu neapărat cu pancarte de protest, la Institutul Naţional al Patrimoniului, arătând şi că ne pasă! Este straniu că în ţara asta ceea ce ieri era bun astăzi e „rău” sau trebuie luat de la început! Un an de aşteptare a avizelor este enorm de mult! Dacă se cere o intrare mai mare şi aceasta presupune să se taie stâlpii de susţinere, înseamnă chiar s-o luăm de la capăt!
Nu sunt specialist, dar am văzut şi intrări aparente care dau monumentalitate unei intrări mici. În America, atunci când ai terminat schelăria metalică la un zgârie-nor, înseamnă că blocul a fost terminat: restul, acoperirea cu geamuri, instalaţiile interioare, sunt un fleac! Noi avem schelăria, dar nu avem avizul, pentru că probabil se teme cineva să nu i se reproşeze mai târziu, în ţara proceselor de tot felul, culoarea uşii! Se va face un alt studiu de fezabilitate, pentru un proiect de uşă?
Proiectul acestei clădiri, iniţial destinat unui centru de afaceri, continuat pe bani europeni, cu cofinanţare locală, pe betoanele turnate pe vremea prim-secretarului Carol Dina, a mai avut parte de studii de fezabilitate, chiar cu repetiţie (ştiţi, asta se prescurtează, în limbaj tehnic… „S.F.”)! A fost realizat un SF în 1997, s-a licitat din nou altul în 2004, Ministerul Integrării Europene a ales şi constructorul, un spaniol falimentar, gata treaba!
Dar s-a schimbat acum destinaţia clădirii, se schimbă şi uşile! După ´90, planuri de urbanism (desigur, plătite!) stabileau chiar translatarea clădirii PSD de peste drum, pentru lărgirea străzii, dar… nu s-au găsit bani nici pentru a cumpăra subsolul de la vecini. Acum, ne încurcăm în uşi!
