Gala care i-a premiat pe performerii economiei gălăţene a creat un peisaj cât se poate de clar asupra crizei în care se află mediul de afaceri de pe malul Dunării. Faţă de alţi ani, sala în care se decernează respectivele premii a fost mult mai goală. După cum remarca însuşi Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, "morţii sunt în cala navei economice", referindu-se desigur la cei care nu au rezistat crizei.
Şi ajungem, inevitabil, la interdependenţa dintre mediul de afaceri şi clasa politică, a cărei impotenţă sau incompetenţă determină declinul celei dintâi. Fiecare campanie electorală, cel puţin la nivel local, a promis, pe lângă celebrul pod sau tunel ce ar trebui să lege această parte de ţară de restul lumii civilizate, şi crearea de locuri de muncă. Într-adevăr, locurile de muncă au fost create. Aparatul administraţiei publice locale a crescut, în mai puţin de un deceniu, de la 3.000 de oameni, la aproximativ 9.000. Mai mult decât însumează Damenul şi Combinatul la un loc. Uriaş.
O afacere de succes. Pe de altă parte, cei care ar trebui să creeze locurile de muncă sunt exact aceia în care mediul politic trage din toate poziţiile. Taxe inumane, biruri ce-şi au locul eventual într-o societate feudală, nicidecum într-o economie de piaţă ce se vrea relansată, de asta au parte cei care, ca să îl cităm pe acelaşi Bacalbaşa, "practică sportul extrem al economiei".
Mai grav este faptul că nici măcar cei cu putere de decizie nu vor sau nu pot să înţeleagă mecanismele care ne pot îndrepta spre o economie de piaţă stabilă. Într-un oraş cu ieşire la Dunăre, singura firmă ce are tangenţe cu transportul naval şi care se află pe poziţii fruntaşe în topul celor care crează locuri de muncă şi bani în Galaţi este Damen, o firmă ce lucrează aproape exclusiv pentru piaţa externă. În rest, jale maximă. Cântecul acela al galeriei Oţelului, ce făcea referire la Galaţi şi prin care ni se spunea cu mândrie că "fabricăm oţel şi construim nave" ar trebui să-şi schimbe puţin versurile în "reciclăm oţel şi construim nave". Nu de alta, dar fabricarea de oţel a ajuns, din nou, o gaură în economie, în timp ce exploatarea haldei de zgură este din ce în ce mai profitabilă. Cam îngrijorător pentru un oraş care, la un moment dat, avea aproape 30.000 de locuri de muncă în combinat. Politicienii locali şi centrali au ajuns să se întreacă în aforisme lipsite de substanţă sau viziune. Pe de altă parte, mediul de afaceri urlă din toţi rărunchii că este sufocat de taxe, împins spre faliment de politicile tâmpite ce au guvernat această ţară timp de 25 de ani, politici care nu au adus locuri de muncă pentru plătitorii de taxe, ba din contră, le-au distrus şi pe cele existente.
În acest moment, cei care vor să producă ceva trebuie să devină adevăraţi magicieni ai contabilităţii, în cazul în care nu vor să îngroaşe rândurile falimentarilor. Este păcat, mai ales ţinând cont de faptul că această ţară în general şi acestă zonă în special au un potenţial imens de dezvoltare şi un capital uman pentru care alţii ar plăti - şi chiar plătesc - greutatea în aur. Dar, dacă voinţa politică nu trage în direcţia dorită, nici măcar nu mai trebuie să ne întrebăm de de marile firme ne ocolesc. Este clar: unde politică de autosuficienţă e, nimic nu e.
