Oare şi anul ăsta ne-or da tot „O scrisoare pierdută” la televiziunea naţională în preajma alegerilor? Piesa despre politica mincinoasă, de campanie electorală, când te faci frate cu dracu´ până treci în turul doi, s-a dovedit mereu actuală la orice alegeri! Neam de masochişti nătărăi ce suntem, ne place să ne observăm bicisnicia jucată de alţii pe scenă sau pe ecran, ne uităm fascinaţi la spectacolul scandalurilor politice şi justiţiare televizate.
Doar mijloacele tehnice s-au mai schimbat în veacul de când Caragiale nu mai are drept de vot pe lumea asta: pe vremea lui nenea Iancu, ca să spionezi opoziţia, îl trimiteai pe poliţaiul Pristanda să se aburce pe burlanul neasigurat al popii Pripici: Watergate stradal! Azi, stai tolănit în fotoliu, cu tableta-n poală şi cu ochii-n televizor, şi afli despre stenograme secrete, ascultări şi interceptări, făcute cât se poate de publice, cu cât sunt mai secrete, plutind vesel pe facebookul nostru cel de toate zilele, la tv, în presa caţavencilor. Spectacolul politic e un teatru ieftin, previzibil, absurd, jucat penibil, da´ poporul te premiază cu voturi!
Chiar zilele astea, într-un festival de comedie în care am găsit în unele spectacole şi aluzii la sordidul politic actual, n-am prea văzut politicieni mari în sală. Sunt prea ocupaţi să tremure electoral în locul şefilor! Care chiar fac o concurenţă neloială teatrului! Uite, la o conferinţă teatrală susţinută în timpul Festivalului de Comedie de criticul Doru Mareş, unul dintre directorii Teatrului Dramatic gălăţean se plângea că venirea la Galaţi a unui candidat la preşedinţie a făcut ca o bună parte a ziariştilor să lipsească de la conferinţa de presă ce anunţa deschiderea festivalului. Politica interesa mai mult decât cultura! Un actor, chiar când îşi uită rolul, nu poate să facă atâtea gafe cât poate să ducă un candidat la o funcţie politică!
Uneori, rar, teatrului, formator de caractere, i se face însă parcă şi dreptate, după cum observa cu satisfacţie criticul conferenţiar: „Teatrul cred că poate schimba lumea! La ora asta, sunt în stare de arest doi primari care n-au avut grijă de teatrele din oraşele lor! Unul de-abia a intrat…” Unul din primari a lăsat teatrul să se prăbuşească, iar al doilea a refuzat să finanţeze un festival şi amândoi au fost loviţi de pedeapsa divină. De fapt, Pinalti de la Piatra Neamţ şi Stavarache de la Bacău sunt acuzaţi de altele, nu de mătrăşirea culturii.
Pentru a sucomba, cultura se mai „ajută” şi singură, pactizează cu diavolul. Acum câţiva ani, de exemplu, presa relata că o actriţă de comedie iubită, Draga Olteanu, se băgase, de, fiind ea şi manager la postul de televiziune al familiei primarului nemţean şi cu o trupă de teatru subvenţionată de acesta, în campania omului - mde, juca şi dumneaei teatru, nu?!
De altfel, şi conu´ Caragiale, Demascatorul, cel care nu s-a sfiit să ne arate gunoiul politic, a făcut destule concesii proprii, acceptând de pildă să-i facă lui Take Ionescu o campanie electorală mieroasă, precum caţavencii scrierilor sale. Răzbunarea sorţii a făcut să nu capete însă niciun post, şi, supărat pe Take, maestrul a jucat puţin teatru, refuzându-i „demn” şi pe gălăţenii care îl doreau deputat.
