Trei copilaşi din Galaţi sunt evacuaţi dintr-o locuinţă a Primăriei şi aruncaţi în stradă. Dacă ne raportăm la Codul Civil, demersul pare perfect legal. Însă – întreb cumva retoric - cât de bună poate fi considerată o lege care încalcă dreptul la viaţă al unor minori? Cât de social, de protector, de arbitru al egalităţii de şanse este acel stat care acţionează doar în termeni strict contabili, pe bază de factură şi chitanţă, fără a mai ţine cont de valori fundamentale precum morală, milă, respect? Asta e România la care visăm?
Alt caz. Procurorii anticorupţie îl trimit în judecată pe un individ care a măsluit nişte licitaţiile publice, astfel încât doar o anumită firmă să poată îndeplini condiţiile. Vi se pare cunoscută reţeta? Nici nu se putea altfel, căci este folosită jenant de des şi la Galaţi. Imediat după aflarea veştii, zeci de politruci au sărit cu gura şi au înfierat DNA. Abuz! – au ţipat ei, acuzând justiţia că se bagă peste puterea executivă. Din două replici şi o tiradă, hoţia a fost scoasă din ecuaţie, pentru a face loc celebrei replici „E comandă politică, dom’le” Păi, dacă scopul e pedepsirea mişeilor care fură ţara, atunci să fie, frate, comandă politică! Să fie cu toptanul, până nu mai rămâne nici un brigand în libertate. Nu?
Încă un exemplu. Doi parlamentari conversează despre faptul că „uite, ai naibii, că ne-au prins”. Apoi începe o târguială penibilă, de genul „io-ţi dau ţie, tu-mi dai mie, amnistiem corupţii şi facem amândoi punga plină”. Se vede treaba că, dacă nu eşti în stare să furi sume uriaşe, nu te ajută nimeni în România. Acelaşi sistem care permite aruncarea în stradă a celor trei copilaşi de la Galaţi plănuieşte, trăgând sfori politice, să-i scape basma curată pe nemernicii din cauza cărora familia celor trei copilaşi în discuţie este atât de săracă încât nu-şi permite nici măcar chiria la o locuinţă de stat. Ce facem, îi împuşcăm pe săraci ca să le fie bine corupţilor?
Alt exemplu. Un domn senator aruncă în aer Constituţia şi promovează o lege prin care cei care dau în vileag detalii din dosarele penale riscă trei ani de puşcărie. Prevederea nu are legătură cu magistraţii (deci nu ţine de secretul profesional), ci vizează ghici pe cine? Aşa-i! Pe ziarişti! În opinia politrucului, relele lumii nu pornesc de la cei care fură, jefuiesc, corup sau sunt corupţi. Nu! După părerea lui – cumplit de strâmbă, de altfel – tot răul pleacă de la faptul că presa află şi scrie. Iar dacă totul devine public nu se mai pot face blaturi, negocieri şi nici nu se mai pot teroriza politic magistraţii. În condiţii de transparenţă, Justiţia poate – chiar este obligată! - să funcţioneze. Blochează transparenţa şi va exploda corupţia, va exploda fărădelegea. Asta ne oferă domnul senator?
Soluţia? Mergeţi duminică la vot! Nu e important pe cine votaţi, ci e important să arătaţi clasei politice, prin prezenţa masivă, că poporul n-a murit şi că îi pasă. Că demnitatea nu-i de vânzare. Că bunăstarea nu vine din pomenile electorale, ci din respectarea cu sfinţenie a drepturilor cetăţeneşti: la sănătate, la învăţătură, la muncă, la opinie, la trai decent. În definitiv, nu cereţi altceva decât ceea ce vi se cuvine, nu?
