Dame de consumaţie pe centura politicii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

N-are rost să ne ascundem după deget. Sună urât, dar este adevărat: „politica e o curvă”. E o expresie care sintetizează dezamăgirea simplului cetăţean faţă de ceea ce sistemul politic îi furnizează adesea: doar minciună, corupţie, interese murdare, trădare. Şi nicicând nu sunt mai vizibile „moravurile uşoare” ale politicienilor noştri decât în preajma campaniilor electorale. Atunci e bătaia pe ciolan, atunci sar dulăii de partid la beregata „duşmanilor poporului”, atunci se fac marile combinaţii, se găsesc aleşii între aleşi şi se parafează marile trocuri.

Ce-am văzut în ultima perioadă nu face decât să mai adauge nişte tuşe groase pe obrazul deja gros al partidelor. Cel mai oripilant a fost spectacolul a tot felul de inşi care, sub pulpana Parlamentului, s-au pitit de anchetele care-i aşteaptă în Justiţie. „Curve” penale în cel mai limpede sens al cuvântului, care au devenit imune la oprobiul public şi au ajuns să tăvălească legea după bunul plac. Şi asta cum? Taman prin votul transpartinic al celor ce ar fi trebuit să facă şi să apere legea!

Dar despre ce legi să vorbim, când nici nu s-a uscat cerneala pe buletinele de vot, că în spatele urnelor se negociază amnistia a tot felul de ticăloşi? Asta „la pachet” cu funcţii în partid, ministere.  Caşcavalul se împarte încă înainte de a se fi covăsit! Ce poate să însemne când dai liber la traseismul de partid, decât că ajungi la practicarea unui soi de proxenetism cu faţă politică? Ce poate să însemne să transformi instituţii ale statului în instrumente de propagandă sau să condiţionezi pitacul săracului de obedienţa dusă până la extrem? Ce poate să însemne să vorbeşti de libertăţi civile, dar să obstrucţionezi exercitarea drepturilor fundamentale pe care le garantează Constituţia pe care pretinzi că o aperi?

Da, toate cele amintite nu fac decât să ne demonstreze cât de mizerabilă a rămas, din păcate, politica românească. Pentru cine aşteaptă cinste, slujirea interesului public, devotament, desigur că realitatea politice româneşti este, în prezent, una dezamăgitoare. Dar tot acest rău n-ar fi prins rădăcini dacă nu ar găsit şi mediul prielnic. O fi politica „o curvă”, dar la fel de adevărat este că „Politicienii răi sunt aleşi de cetăţenii buni care nu se prezintă la vot”. Lipsa de moralitate, lipsa de perspective a unei societăţi vin în primul rând din acceptarea tacită a unei realităţi ce înţelegem că este mizeră, dar nu facem nici cel mai mic gest pentru a o schimba.

Când ţi se umple casa de ploşniţe, te umpli de scârbă şi închizi ochii sau te mobilizezi şi încerci să scapi de lighioane? O schimbare în bine înseamnă în primul rând a face o alegere, fie că e vorba de a scăpa de ploşniţe sau de a scăpa de politicienii care s-au dovedit „curve”. Indiferenţa nu a ţinut niciodată loc, nici de insecticid, nici de lege, nu ne-a scăpat nici de mizerie şi nici de corupţie sau minciună. Prin urmare, să le dăm damelor de consumaţie de pe centura politicii ce li se cuvine. Să le dăm papucii! Şi poate aşa va fi mai multă curăţenie morală şi pe uliţa noastră.

Citit 1383 ori Ultima modificare Vineri, 14 Noiembrie 2014 16:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.