Dom' primar, mai pune o gigacalorie pe foc!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Se majorează taxele şi impozitele locale pentru 2015. Se ieftineşte gigacaloria. Aceste două perspective s-au intersectat în mintea mea încălzită de propaganda prezidenţiabililor şi de centrala termică din apartament.

Peste prima propunere, cea de majorare a birurilor, am dat pe site-ul Primăriei Galaţi, chiar în ultima zi de campanie electorală a primului tur de scrutin. Era postată spre dezbatere publică, aşa cum cere legea. Am studiat-o, am adunat, am scăzut şi mi-a dat cu plus. Cu pus doi - trei la sută în favoarea bugetului local şi în defavoarea portofelului gălăţenilor. După numai o săptămână de „dezbatere”, anexa cu birurile majorate a dispărut de pe portalul municipalităţii ca şi cum nici n-ar fi existat. Mi s-a spus că nu trebuia prezentată publicului, pentru că nu era completă. Şi că, în plus, e total greşit să spun că taxele şi impozitele cresc, e vorba doar de o „corecţie”, care le va scoate gălăţenilor cu două - trei procente în plus faţă de ce-au plătit anul acesta. Culpa mea să fie!

Abia ce mă vârâse în ceaţă „corecţia”, că o veste mi-a oferit un motiv serios de meditaţie. Ieftinirea gigacaloriei cu 47 de lei! Oi fi având eu centrală termică, dar îmi pasă şi de gălăţenii care aşteaptă gigacaloria de la Electrocentrale, via Apaterm, să le dezmorţească frigidere… pardon, caloriferele. Şi jur că mi se umflă inima de revoltă când mă gândesc la gălăţenii care ar avea bani să-şi pună centrală termică, dar sunt condamnaţi pe viaţă să fie sclavii, pardon, clienţii Apaterm. Nu pentru că ar fi greşit cu ceva, ci pe motiv că sunt incluşi în „zona unitară de încălzire”, de unde nu pot scăpa decât dacă-şi vând casele şi se mută în alt cartier, care să nu fie cumva tot în zona unitară. Şi cum am memoria bună, îmi amintesc ce facturi babane plăteam când eram client Apaterm şi-i compătimesc pe cei care, la fiecare factură, au senzaţia că văd zerouri în plus. Numai că un gând nu-mi dădea pace. Dacă pârdalnica de gigacalorie nu devine ea mai suplă pentru că brusc a mai pus un lemn pe foc Electrocentrale, iar Apaterm ar mai fi pus dop la găurile mari prin care (i) se scurg banii. Dacă se „ieftinea” prin creşterea subvenţiei plătite de Primărie de la bugetul local.

Bănuiala mea avea să fie confirmată chiar de raportul de specialitate care a ajuns pe masa consilierilor. În document, Primăria estima că ar fi nevoie de cel puţin 23 de milioane de lei pentru a face gigacaloria mai suportabilă pentru gălăţenii încă racordaţi la sistemul centralizat. 23 de milioane nu-s chiar mezelic, chiar dacă punem la socoteală faptul că şi bugetul de stat şi-a rupt de la gură şi a dat nouă milioane. Şi ca să-i fie mai uşor şi să nu se încurce în cifre, vreo opt milioane de lei vor fi prinse în bugetul anului 2015, că doar iarna nu se termină în 2014. Împărţite, sumele se echilibrează.

Numai că subvenţia care le uşurează facturile giga(calorice) clienţilor Apaterm nu pică din cer. Ea se achită de la bugetul local, adică tot din banii noştri cu care cotizăm la taxe şi impozite. Staţi aşa, nu cumva ieftinirea gigacaloriei este doar învelişul dulce al hapului mult mai amar: majorarea taxelor şi a impozitelor locale pentru toţi gălăţenii, cu centrală termică sau fără? Că doar bugetul local nu-i sac fără fund şi are nevoie de bani ca să acopere încă o cheltuială. Dom’ primar, mai pune o gigacalorie pe foc!

Citit 1179 ori Ultima modificare Joi, 20 Noiembrie 2014 20:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.