Lumea politică arată parcă altfel prin prisma ultimelor alegeri. Nimic nu mai este atât de evident pe cât părea înainte de scrutinul din 2 noiembrie. Ai zice că asistăm la un joc al umbrelor, în care contururile se amestecă iar şi iar, într-un ritm ameţitor, producând noi şi noi forme, tot mai surprinzătoare.
Să nu uităm că, până în urmă cu câteva săptămâni, peste 60 la sută dintre români pariau că Ponta va ieşi preşedintele României. La casele de pariuri, Iohannis avea cote de zece ori mai mari decât ale contracandidatului său, ceea ce, în termenii pariorilor, însemna că Ponta era mare favorit. Statistic, un astfel de pariu se pierde foarte rar. Tocmai de aceea, lucrurile din zona politică sunt acum incerte. Prea puţini se aşteptau la acest scenariu, aşa că nu l-au studiat decât la suprafaţă. De formă. Acum, societatea românească bâjbâie în întuneric, încercând să găsească puncte de sprijin solide. Miroase a schimbare, dar nu este deloc clar ce se schimbă cu ce, cine cu cine, când şi cum. Suntem o naţiune de orbeţi.
Zic analiştii că, dacă ar fi câştigat Ponta, România ar fi avut parte de un „scenariu” deja scris, cu mii de file, care a fost „tocit” de toţi actorii şi care nu aducea surprize. Jocurile erau făcute. Nu spun că erau făcute în bine sau în rău (n-o ştim niciodată asta!), ci doar că în adevăratele cercuri ale puterii se ştia ce va urma. Ha! N-a fost aşa.
Sosirea lui Iohannis la Cotroceni a dinamitat România. Nici în acest caz nu se poate şti dacă e bine sau e rău, căci nu putem citi viitorul. Însă un lucru e cumva sigur: neamţul nu seamănă cu Băsescu. Nu se anunţă un preşedinte-jucător (cel puţin nu în sensul definit de predecesorul său; el pare ceva mai subtil), însă nu pare nici genul moluscă. Nu cred că se va lăsa purtat de curent şi nici că se va mulţumi cu plancton adus de valuri. Cu siguranţă va vrea mai mult de la sine. Dar ce? Şi, mai ales, cum? Acestea sunt dilemele care macină acum România.
Însă din enigma cu Iohannis derivă şi alte necunoscute, complexe şi grave. Ce facem cu puterea în România? Rămâne PSD la guvernare, asumându-şi pierderea de popularitate (căci se-aude că vin vremuri grele), dar păstrând argumentele puterii? Sau social-democraţii se retrag într-o opoziţie viforoasă, care să le garanteze victoria în 2016? Dar, dacă se repară economia până atunci, mai e opoziţia o soluţie? Complicat… Ar mai fi şi chestiunea Justiţiei. Se arestează politicieni în draci, încât ai zice că în câteva luni va rămâne pustiu prin sediile centrale ale partidelor. Ce vor face aleşii în continuare? Vor bloca actul de justiţie (instrumente au, oho!), sau vor accepta curăţenia? Iar dacă se face curăţenie, ce punem în loc? Avem pe cine? Cei care se află acum mai la umbră, departe de reflectoare, sunt suficienţi curaţi şi de pricepuţi?
Vin vremuri bizare. Dar nu de politicieni mă doare pe mine capul. Ei or să se descurce cumva, chiar şi după gratii. Cel mai mult mă sperie faptul că n-am văzut pomenit poporul – da, poporul! – în niciunul dintre scenariile vânturate la nivel înalt. Or, ţara fără popor e doar o noţiune abstractă. Iar jocul politic devine un cumplit joc al foamei…
