Un psiholog cu acte-n regulă declara ieri pe sticla postului naţional de televiziune că ne aşteaptă vremuri pline de draci: şi copiii români sunt „tot mai mânioşi”! Aşa, fără motiv? În treacăt. Din… „cultură”. Şi, în vreo douăzeci de ani, mai spunea specialistul, societatea noastră va fi foarte-foarte nervoasă. Şi mai nervoasă decât acum?! Trăiesc pe pielea mea lipsa de respect al unor cititori, curajoşi în anonimatul internetului! Unii care nici nu ştiu gramatică (se vede din mesaje) te înjură la propriu dacă, după o zi îngrozitoare în care ai făcut şi alte zece lucruri, ai sărit vreo literă la o ştire. Ori, după ce ai cercetat ani la rând arhive, găsind ce n-au avut noroc alţii, ai scris greşit, la ceas de seară, un an, despre care ar fi evident pentru (scuzaţi de expresie, dar îmi ajunge şi mie cuţitul la os!) orice prost că este 1877, în zicerea, greşită, despre Războiul de Independenţă din… 1977. Vorba lui Topârceanu: „râde ruptul de cârpit”!
Îmi amintesc de vremea când regretatul dramaturg Dumitru Solomon (apropo, ştiaţi că s-a născut la Galaţi?), creator prolific şi interesant, foarte jucat, redactor-şef al Revistei „Teatru”, îndrăznise să critice limbajul insalubru şi încă neobişnuit pe atunci (lumea era mai puţin mânioasă, mai puţin mârlănească) al unui tânăr student, numit parcă Mircea Badea, stăpân peste un show tv. Studentul, grozav de ofensat că îl atacase „un necunoscut”, a pus sub partea sa mai puţin implicată până atunci în polemici, sub fund adică, publicaţia cu pricina („Contemporanul”, parcă) şi articolul şi numele dramaturgului! Şi asta de mai multe ori! Păi, să-mi fie iertată comparaţia cu unul care măcar era meseriaş în propagandă, unu´ Goebels, nu zicea ăla că scoate pistolul deîndată ce aude vorbindu-se despre cultură?
Observ ce proastă comedie se mai scrie, ce proastă comedie se mai joacă la televiziuni, chiar şi prin teatre! Ţine tot de cultură. Cea a străzii! În care politicul a devenit, vorba românului actual, „entertainment”! Cu limbaj obscen, cu mod de folosire greşit, cu mirosuri cu tot! „Cultura” duhneşte, iată, a politică! Orice oraş devine astfel un maidan politic, nu o agoră decentă, cu respect pentru valori, cu speranţe şi încredere în cei care cred în valori, le cultivă. Să vă mai povestesc ce-am păţit chiar acum câteva zile: după ce un scriitor gălăţean, fost navigator şi împătimit după Dunăre, mi-a dăruit o „şapcă de căpitan”, am şi purtat-o! Sigur, nu era una autentică, nu uzurpam deci un grad sau un rang, ci una precum cele cumpărate drept amintire frumoasă şi purtate de turişti prin porturi. Ei bine, la Galaţi, port maritim, unicul port al Moldovei, nu găseşti să-ţi cumperi o astfel de „pălărie”, nici tricou marinăresc, nici tricouri cu stema oraşului, cea cu corabia, comerţul, peştii şi coroana pe ea! Am găsit de pildă o cană amărâtă, cu mândrul nostru blazon imprimat, dar fără vreo imagine de port, ci cu frumoasa, ce-i drept, Catedrală arhiepiscopală. Cumpărată la Galaţi, căniţa era făcută tocmai la… Odorheiul Secuiesc!
Dar revin la şapcă: cu romantism de licean îndrăgostit (dar de oraş, de port) m-am grăbit să-mi promovez de-a surda, sentimentul portuar nevinovat. Dar ce să vezi? Mă opreşte un nene, ca să mă întrebe de sus: „Bă, tu ţii cu Băsescu?!” L-am întrebat dacă a auzit că Jean Bart, căpitanul şi scriitorul, a şezut şi-a plâns la Galaţi… O fi zis că-s nebun, că nu mă uit la entertainment…
