Cine ne salvează salvatorii?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sunt multe lucruri strâmbe în ţara asta, dar poate unul dintre cele mai strâmbe este modul în care ne tratăm salvatorii. Fie ei medici specialişti în medicina de urgenţă, asistenţi medicali, ambulanţieri etc sau salvamontişti, de pildă sau, de ce nu, chiar salvamari, oamenii care îşi aleg o profesie în care trebuie să salveze vieţi contra cronometru sunt recompensaţi cu ore suplimentare neplătite, cu respect zero din partea celor ce ajung să-i conducă sau să dispună în privinţa finanţărilor de care e nevoie ca treaba să meargă. Nu aşa şi aşa, nu bine, ci ceas.

Recentul accident tragic în care şi-a pierdut viaţa un întreg echipaj SMURD a dat naştere multor comentarii negative vizavi de modul de organizare a Serviciului. N-am să comentez acest aspect, din simplul motiv că nu-l cunosc suficient. Ceea ce însă ştiu este că salariile personalului SMURD, deşi ceva mai mari decât ale celui de la Ambulanţă, nu acoperă nici pe departe efortul constant depus pentru salvarea de vieţi.

Am prieteni care, angajaţi fiind în diferitele structuri de urgenţe medicale ale statului au preferat să plece, pentru diverse perioade de timp, din ţară, făcând medicină de urgenţă pentru alte state. Evident, şi pentru alţi bani. Nu au făcut-o nici din orgoliu, nici din dorinţă de înavuţire, ci pur şi simplu pentru că nu mai reuşeau să-şi acopere cheltuielile de zi cu zi, plus cele pe care trebuie să le faci pentru a fi mereu mai bun. Cărţile de specialitate, stagiile de pregătire pe la alţii, care au experienţă mai mare, inclusiv chestiunile aparent banale, precum un stetoscop mai bun, toate astea costă. Şi nu puţin. Care este preţul unei vieţi? Evident, SMURD ar putea face un calcul. La fel şi Salvamontul. La fel şi salvamarii angajaţi vara să păzească plajele pline de turişti. În realitate, însă, o viaţă nu are preţ. Cu dispariţia fiecărui suflet, istoria întreagă se modifică definitiv. Pruncul nenăscut al doctoriţei moarte în accidentul de pe lacul Siutghiol ar fi putut fi colonist pe Marte, fizician, poate medic, la fel ca mama sa, cine ştie? Încă nu ştim ce a determinat tragedia cu pricina. Poate o să aflăm, poate nu. Ceea ce ştim este însă că acolo au murit oameni. Oameni care se duceau să salveze alţi oameni.

Îmi amintesc discuţia pe care am avut-o, într-o iarnă, la Buşteni, cu Florin. 27 de ani, salvator montan. Plătit cu opt lei ora de patrulare. La final de lună, ajungea la 800 de lei, dacă făcea 100 de ore. Poate părea puţin, să lucrezi 100 de ore pe lună. Dar echipamentul pe care-l cară în spate orice salvator are cel puţin opt kilograme. Fiindcă maşinile pe care le au în dotare sunt în majoritate vechi, se opresc de multe ori la mijlocul pantei, aşa că trebuie să meargă pe jos. Mult. E nevoie de condiţie fizică, de rezistenţă la oboseală, la stres, la emoţii inimaginabile pentru cei mai mulţi dintre noi. "Cel mai rău e când te chinui ore întregi să ajungi la el şi până la urmă omul îţi moare, că nu ai fost destul de rapid, că nu ai avut elicopter, că nu sunt bani...", povestea Florin. Plătim taxe, impozite, contribuţii. Să fie bani pentru salvarea de vieţi parcă nu ar fi o cerinţă exagerată, nu?

Citit 790 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Decembrie 2014 18:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.